În anul 382 d.H., împăratul roman Theodosius I (379-395) a încheiat o pace cu neamul migrator al goţilor (mare trib germanic) şi i-a lăsat să se aşeze la nord şi la sud de Dunăre, dându-le pământ şi în provincia Scytia Minor (Dobrogea de astăzi). Viaţa goţilor federaţi era foarte bună: erau autonomi, scutiţi de dări, imperiul le dădea hrană şi daruri scumpe, iar pentru toate acestea ei trebuiau doar să se ridice la luptă, când era cazul, împotriva altor migratori.
Dar tot nu erau mulţumiţi, pentru că nu aveau voie să intre în oraşele mari ale Pontului. Aşa se întâmpla şi cu goţii ce îşi aveau aşezare lângă cetatea Tomis. Aceşti războinici îi batjocoreau adesea pe cei din oraş, care abia că nu mureau de foame, în timp ce migratorii aveau de toate. Dar într-o zi, străinii au mers şi mai departe şi s-au gândit să intre în cetate, să o jefuiască şi să facă alte grozăvii. De această hotărâre a lor află însă pe dată comandantul gărzii tomitane, pe nume Gerontius. Istoricul bizantin Zosimus a scris despre acesta, în cartea sa „Historia Nova“, că era „un bărbat destoinic, de o forţă fizică grozavă şi apt pentru orice ispravă de război“.
Ofițerul ordonă soldaţilor săi să îl însoţească într-o expediţie de pedepsire a străinilor, dar militarii refuză (!), fiindu-le prea mare frică de războinicii străini. Gerontius nu renunţă la decizie şi iese hotărât din cetate, însoţit de doar doi apropiaţi. La început, goţii se amuză pe seama temerarilor şi trimit împotriva lor câţiva dintre cei mai puternici războinici. Sub loviturile năprasnice ale comandantului, aceştia cad unul după altul. Patrulele militare de pe ziduri prind curaj când văd faptele şefului lor şi ies să îl ajute. Totul se transformă într-o luptă sângeroasă, pe care tomitanii o câştigă clar. Cei câţiva goţi care scapă reuşesc să se ascundă într-o misiune creştină din apropierea zidurilor oraşului.
În loc să primească recunoştinţa împăratului, Gerontius se trezeşte că acesta este foarte supărat pe el, întrucât îi atacase „aliaţii“ şi nu vrea să ia în seamă spusele ofiţerului. Gerontius este la un pas să fie condamnat la moarte, fiind chiar acuzat că ar fi furat de la goţi cadouri scumpe, primite de la împărat. Militarul îşi demonstrează însă nevinovăţia (podoabele fuseseră duse în tezaurul oraşului), dar tot este alungat, deposedat de bunuri şi posesiuni şi exilat în altă provincie a imperiului.
Ironia face ca, după câţiva ani, Theodosius să aibă din nou probleme cu goţii, şi tot la Tomis. Îşi aduce aminte atunci de viteazul Gerontius, îl recheamă pe acesta, iar militarul scapă oraşul de primejdie, încă o dată. Ofiţerul cel viteaz a păzit zidurile oraşului ani mulţi de atunci înainte, până când a murit de moarte bună, onorat şi respectat ca un adevărat erou în viaţă, de către locuitorii oraşului Tomis…
𝑹𝒆𝒄𝒍𝒂𝒎𝒂 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒊 – 𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒅𝒐𝒎𝒏𝒊𝒊 𝒂𝒓𝒉𝒊𝒕𝒆𝒄𝒕̗𝒊, 𝒂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒏𝒐𝒓𝒊 𝒔̗𝒊 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒊𝒄𝒖𝒍𝒂𝒓𝒊! 𝑽𝒂𝒓 𝒂𝒍𝒃 𝒈𝒓𝒂𝒔 𝒅𝒆 𝑪𝒂𝒏𝒂𝒓𝒂 – 𝒄𝒖 𝒑𝒓𝒆𝒕̗𝒖𝒍 𝒅𝒆 13.500 𝒍𝒆𝒊 𝒗𝒂𝒈𝒐𝒏𝒖𝒍! 𝑰̂𝒏 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒂𝒏𝒆𝒏𝒕̗𝒂̆ 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒄𝒂𝒏𝒕𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆. 𝑷𝒊𝒂𝒕𝒓𝒂̆ 𝑩𝒓𝒖𝒕𝒂̆, 𝑺𝒑𝒂𝒓𝒕𝒂̆, 𝑴𝒐𝒛𝒂𝒊𝒄, 𝒆𝒕𝒄. 𝑩𝒊𝒓𝒐𝒖𝒍 𝑨𝒏𝒕𝒐𝒏 𝑨. 𝑰𝒐𝒂𝒏𝒊𝒅. 𝑺𝒕𝒓𝒂𝒅𝒂 𝑺𝒄𝒂𝒓𝒍𝒂𝒕 𝑽𝒂̂𝒓𝒏𝒂𝒗 𝒏𝒐 22. (1929)
Sursă foto: Cetatea Tomis, https://romania-dincolodecuvinte.blogspot.com
