Sala de Bal a Cazinoului din Constanța găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni un recital vocal excepțional care unește lumea operei europene cu cea a musicalului american. Pe 26 și 27 septembrie, publicul constănțean îi va putea asculta pe baritonul austriac de origine română Liviu Holender și pe soprana Adriana González, originară din Guatemala, acompaniați la pian de maestru Iñaki Encina.
Evenimentul face parte din agenda Cazino Music Festival, un proiect de anvergură desfășurat sub direcția artistică a muzicologului și fostului director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender. Festivalul continuă pe tot parcursul toamnei, până pe data de 22 noiembrie 2026.
Un itinerar muzical de la clasici la Broadway
Programul serilor din 26 și 27 septembrie este conceput ca o punat de legătură între stiluri și epoci diferite, punând în valoare versatilitatea celor doi soliști ai noii generații lirice internaționale.
Prima parte: Este dedicată marilor clasici ai operei și operetei, includând arii și duete din creațiile compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi și Ruggero Leoncavallo.
A doua parte: Schimbă registrul spre universul musicalului de pe Broadway, cu selecțiuni celebre din piese emblematice precum West Side Story, My Fair Lady, Porgy and Bess și Annie Get Your Gun.
Spectacolul își propune să arate modul în care tehnica vocală de operă se pliază pe dinamica și expresivitatea teatrului muzical american, demonstrând că muzica de calitate depășește granițele de gen.
Melomanii pot achiziționa biletele pentru cele două seri de recital:
-online: Pe platforma oficială de ticketing, accesând bilet.cazinoul.com.
-fizic: De la terminalele SelfPay amplasate în zona faleza Cazinoului, vizavi de clădirefa monument istoric.


