În primele zile ale lunii octombrie 1923 la București a avut loc Congresul Național al Psihiatrilor din România. La finalul întrunirilor, în ultima zi, a fost organizată o excursie în Dobrogea. Medicii au vizitat mai întâi două sanatorii din Techirghiol, iar apoi Spitalul Comunal din Constanța, pe care, potrivit ziarului Dacia, „l-au găsit demn de a servi ca model”.
Mai aflăm din cotidianul local următoarele:
„Organizarea dlui dr. Cantacuzino (organizator la nivel național, în sistemul sanitar) consistând în aglomerarea tuturor serviciilor medicale, parmacentice și laboratorii la un loc a găsit la medicii spitalului nostru o atât de vie dorință de a face bine încât, cu slabele mijloace de care dispun, ei au fost în stare să alcătuiască, aproape din nimic, o operă splendidă și care trebuie ajutată cu multă râvnă.
Congresiștii ar fi vrut să viziteze și Mamaia însă din cauză că terasamentul și linia de cale ferată sunt prăbușite pe o porțiune destul de mare, trenul nu a putut circula, așa că s-a renunțat la excursie”.
Primăria municipiului a oferit apoi oaspeților un banchet, la restaurantul Elite, din Piața Independenței. Aici au luat cuvântul, din partea gazdelor, medicul A. Pilescu și ajutorul de primar Gheorghe Roșu. Din partea musafirilor a vorbit dr. Cugler care „comparând Constanța cu Bucureștiul a găsit o deosebire mare între cele două orașe, în favoarea Constanței”
Cu ocazia vizitei pe care Sanctitatea Sa Damianus, Patriarhul Erusalimului, a făcut-o la biserica și silogul elin Elpis, acesta a conferit Crucea Sfântului Mormânt domnului Papazoglu, președintele comunității și altor 15 membri ai comunității grecești. (1924)
„Femei și Fete se caută la Țesătoria Industriile Unite Dobrogene, peste drum de spitalul communal.” (1923)
„Individul Nicu Roman, de fel din București, fiind angajat șofeur la automobilul Ford no.64, proprietatea domnului Nicolae Văcărescu, din Movila a binevoit să dispară fără consimțământul stăpânului său, luând cu sine și mașina. Poliția, fiind sesizată a dispus urmărirea necredinciosului șofeur.” (1924)
„Doamna Vero, înapoindu-se de la Congresul profesorilor de dabs a adus cele mai noi dansuri cari se predau la Salonul Regina și în familie. Înscrieri, zilnic la sală, între orele 6-8. Duminicile după-amiaza, de la 4-8, curs de perfecționare cu muzică jazz-band. (1928)
La Spitalul Comunal a sucombat artista de variete Elena Șerbănescu, care s-a otrăvit aseară cu sodă caustică, din cauza mizeriei.” (1925)
„Doamna Natalia Foundukas, absolventă a Conservatorului din Moscova, predă lecții de pian având metode speciale pentru începători. Doritorii se pot adresa în strada Ovidiu, nr.14. (1924)
La Teatrul Ligii Culturale D. Tranulis rulează filmul Liliacul, cu cele trei celebrități, Lya de Puti, Hary Liedke și Eva Mai. În pauze, trupa de elită rusă Orlov.” (1927)
𝑹𝒆𝒄𝒍𝒂𝒎𝒂 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒊 – 𝑷𝒆𝒕𝒓𝒖 𝑮. 𝑴𝒂𝒏𝒕𝒂 – 𝑬𝑿𝑷𝑬𝑫𝑰𝑻̗𝑰𝑼𝑵𝑰 – 𝑽𝑨̆𝑴𝑼𝑰𝑹𝑰 – 𝑻𝑹𝑨𝑵𝑺𝑷𝑶𝑹𝑻𝑼𝑹𝑰, 𝑺𝒕𝒓. 𝑫.𝑨. 𝑺𝒕𝒖𝒓𝒅𝒛𝒂 13, 𝑪𝒐𝒏𝒄𝒆𝒔𝒊𝒐𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒆𝒙𝒄𝒍𝒖𝒔𝒊𝒗 𝒂𝒍 𝒐𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒗𝒂̆𝒎𝒖𝒊𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒑𝒐𝒔̗𝒕𝒂𝒍𝒆 𝒆𝒙𝒕𝒆𝒓𝒏𝒆. 𝑨𝒖𝒕𝒐𝒓𝒊𝒛𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝑫𝒊𝒓𝒆𝒄𝒕̗𝒊𝒂 𝑮𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝑽𝒂̆𝒎𝒊𝒍𝒐𝒓. 𝑰̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒑𝒓𝒊𝒏𝒅𝒆 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒐𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕̗𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒔𝒐𝒊. 𝑻𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏 51-2 (1923)

