Primăria Municipiului Medgidia a demarat oficial lucrările pe șantierul viitorului Centru de Îngrijiri Paliative, un proiect strategic destinat pacienților care suferă de boli incurabile sau aflați în stadii terminale. Proiectul, în valoare totală de peste 14 milioane de lei, este finanțat prin Programul Sănătate, în urma semnării contractului cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Noua unitate medicală va fi construită în incinta Spitalului Municipal Medgidia și este proiectată să răspundă unei lipse acute de servicii de paliație la nivelul municipiului și al localităților limitrofe.

,,După ani în care au fost implicate numeroase resurse umane, financiare, tehnice, și logistice, s-a trecut de la ideea de proiect la realizarea documentației tehnice specifice și semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate pentru proiectul „Construire și dotare centru pentru îngrijire paliativă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”, în valoare totală de peste 14 milioane de lei,” a anunțat primarul Valentin Vrabie.
Clădire verde și dotări medicale de ultimă generație
Construcția va fi desfășurată pe o suprafață de 1.220 de metri pătrați (doar parter) și va respecta standardele energetice de vârf NZEB și NZEB+ (consum energetic aproape zero). Peste 60% din energia necesară funcționării va proveni din surse regenerabile.

Pe lângă infrastructură, investiția include achiziția de echipamente medicale moderne pentru diagnostic, monitorizare, terapie, recuperare medicală și kinetoterapie.
Noul centru va dispune de o capacitate de 26 de paturi, distribuite astfel:
14 saloane individuale (cu 1 pat);
6 saloane duble (cu 2 paturi).

Toate saloanele vor avea grupuri sanitare adaptate persoanelor cu mobilitate redusă și vor fi amenajate cu mobilier special (canapele, mese, scaune) conceput pentru a oferi confort atât pacienților, cât și aparținătorilor acestora.
Asistență integrată, curte interioară și spații pentru sprijin emoțional
Proiectul pune un accent deosebit pe starea de bine a pacienților și a familiilor acestora, incluzând:
Echipă interdisciplinară completă: medici specializați, asistenți medicali, psihologi, asistenți sociali, kinetoterapeuți și clerici.
Spațiu de terapie fizică și ocupațională: dotat pentru activități fizice ușoare, stimulare cognitivă și relaxare.
Săli de tratament și consiliere: destinate procedurilor speciale și suportului psihologic.
Cameră de rugăciune: un spațiu ecumenic de reculegere destinat tuturor pacienților, indiferent de confesiune.
Curte interioară amenajată: un spațiu sigur și liniștit pentru aerisire și relaxare în aer liber.

Impact semnificativ pentru județul Constanța
Edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a subliniat că această investiție reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești locale, aducând beneficii majore:
-Degrevarea secțiilor de acuți din cadrul Spitalului Municipal Medgidia prin preluarea cazurilor care necesită îngrijire paliativă continuă;
-Reducerea timpilor de așteptare pentru pacienții oncologici sau cronici;
-Asistență medicală și psihologică integrată pentru pacienți și sprijin direct pentru familiile acestora.
Termenul estimat pentru finalizarea construcției și punerea în funcțiune a noului centru este de aproximativ 16 luni.



