MedLife Constanța își extinde echipa medicală prin colaborarea cu Dr. Șerban-Andrei Constantinescu, medic specialist ortopedie-traumatologie, supraspecializat în chirurgia piciorului și gleznei. Medicul își desfășoară activitatea la Humanitas San Pio X din Milano, Italia, unde se ocupă exclusiv de această ramură a chirurgiei ortopedice. Prima sesiune de consultații la Constanța va avea loc pe 31 octombrie, în intervalul 10:00–14:00, cu programare prealabilă.
Expertiza medicului include tratamentul monturilor, reconstrucția piciorului plat sau cav, protezarea gleznei, tratarea instabilității articulare, a leziunilor de cartilaj și a afecțiunilor tendonului lui Ahile. În funcție de fiecare caz, sunt utilizate tehnici moderne, inclusiv proceduri minim invazive, percutanate și artroscopice.
Activitatea clinică este completată de cercetare științifică internațională. Dr. Șerban-Andrei Constantinescu este autor și coautor al unor studii publicate în reviste de specialitate, inclusiv The Bone & Joint Journal și Foot & Ankle International.
Consultația este recomandată persoanelor care se confruntă cu dureri persistente, deformări ale piciorului sau instabilitate a gleznei. Evaluarea permite discutarea opțiunilor de tratament, chirurgicale sau nechirurgicale, în funcție de nevoile fiecărui pacient.
Programările pentru consultațiile din 31 octombrie se fac prin call center sau în aplicația MedLife.

