În perioada interbelică, nobila artă a pugilismului a devenit extrem de populară în Europa, confruntările sportive din țări precum Franța, Germania sau Anglia rivalizând cu marile gale ce aveau loc în Statele Unite ale Americii, în Lumea Nouă. România era și ea atrasă în acest vârtej sportiv și încerca să formeze sportivi profesioniști de înaltă calitate, capabili să reprezinte tricolorul în cele mai de seamă competiții.
Anul 1926 a fost unul extrem de important pentru boxul românesc, un an istoric, am putea spune. Pe 26 martie s-a înființat oficial Federația Română de Box, iar pe parcursul întregului an, pe teritoriul țării, au fost organizate 26 de gale, dintre care șapte au avut caracter internațional. În același an, proaspăta federație națională s-a afiliat la Internațional Boxing Union (IBU), fapt ce le-a deschis pugiliștilor români drumul spre gale și titluri din Europa. Franța, în special, a susținut demersul sportiv din România, fie prin trimiterea unor mari boxeori în galele din București, Constanța, Cluj, Timișoara, Reșița etc, fie prin invitarea pugiliștilor români la competiții din Paris.
Cei mai buni boxeori tricolori erau cei din București. În capitală aveau loc și galele importante, găzduite primăvara, toamna și iarna, la Circul Sidoli sau la Arenele Grand. Vara însă, atmosfera devenea insuportabilă, așa că toți marii sportivi apelau la o singură soluție: mutarea, cel puțin trei luni, în sezonul estival, pe litoralul românesc. Așa se face că, în anii 20, în sezonul estival, capitala boxului românesc devenea orașul lui Ovidiu, Constanța!
Campionii țării și alți pugiliști valoroși – Vasile Baciu, Dumitru Olteanu, Gheorghe Bibicescu, Al Cristea, T. Constantinescu, Marin Alexandrescu, Dumitru Jim Călinescu și, mai ales, Constantin Nour (1906/1907 – 1986) – își mutau sediul pe litoral, timp de cel puțin trei luni. În fiecare vară și mai ales în 1926 ei au efectuat aici antrenamente în aer liber, boxau în gale la Mamaia sau la Cazino și promovau din plin sportul cu mănuși. Grație lor, boxul și-a găsit aici sute de adepți și o sumedenie de copii veneau la antrenamentele de pe plajă pentru a-și admira idolii, visând ca și ei să devină, cândva, campioni. Profesioniștii din capitală erau atât de iubiți la Constanța, încât erau considerați localnici. Victoriile și titlurile lor erau considerate și ale urbei lui Ovidiu.
Când Constantin Nour a câștigat în 26 titlul național la categoria mijlocie (în ultimul său meci l-a învins pe Dezideriu), Constanța a sărbătorit victoria ca fiind una a sa. Dovadă în acest sens stă și un articol din 26 octombrie 1926, din Ziarul Dacia. Acesta a apărut la rubrica Cronica Sportivă și purta titlul “Clasa boxeurilor noștri”. Erau lăudați toți pugilștii mai sus menționați, în frunte cu Constantin Nour și se spunea despre ei că “au luptat pe ringurile din capitală și au ridicat municipiul Constanța pe tărâmul sportiv”. În martie 1926, Nour, Baciu (categoria semimijlocie) și Alexandrescu (categoria cocoș) câștigau titlurile naționale și atrăgeau atenția Franței. În timp ce ziarele Constanței lăudau periodic succesele campionilor “adoptați” s-au pus bazele unei gale internaționale care avea să intre în istorie. Întrucât venise sezonul rece, Bucureștiul și-a arogat iarăși titlul de capitală a sportului cu mănuși.
Așa se face că pe 6-7 noiembrie 1926, la Circul Sidoli, s-a disputat Gala Internațională de Box Franco-Română, unde au fost invitați cei mai buni sportivi din Hexagon. A fost un test extrem de important care a arătat lumii întregi faptul că România are boxeori de mare calitate. În evenimentul central al galei Nour l-a învins pe Michel Langlet, boxeor care în 1928 avea să reprezinte Franța la Jocurile Olimpice de Vară de la Amsterdam (a terminat întrecerea pe locul 9). Tot în Gala Franco-Română, Dumitru Jim Călinescu l-a învins pe Marcel Schoenfeld iar Marin Alexandrescu pe Hery Soya.
Constantin Nour a scris istorie în boxul românesc. După ce a boxat legitimat la Boxing Club și Tirul, s-a retras în 1934 pentru a deveni antrenor. A fost fondator al clubului Dinamo (1949) și a produs mari campioni precum Nicolae Linca (campion olimpic la Melbourne, în 1956), Ion Monea (bronz și argint olimpic la Roma 1960 și Mexico City 1968), Mircea Șimon (argint olimpic la Montreal în 1976), Mircea Dobrescu (argint olimpic la Melbourne, 1956), Lucian Popescu (triplu campion european la categoriile muscă, cocoș și pană în anii 30) și mulți alții.
Nour a fost mereu iubit la Constanța, care a continuat să îl considere un reprezentant al urbei. Unii dintre copiii ce îl admirau pe plajă în anii 20 au devenit la rândul lor campioni. Așa a fost Nicușor Niculescu, fiul unui comisar de poliție din localitate și care în anii 30 a ajuns boxeor în mari gale din Franța și din Statele Unite.
În cinstea idolului său, Niculescu și-a luat numele de Frankie Nour…
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 – 𝐙𝐄𝐏𝐇𝐈𝐑 𝐒𝐨𝐛𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐳𝐢𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐥𝐞𝐦𝐧𝐞, 𝐜𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐳𝐢𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐞𝐫. 𝐍𝐞𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐚̆
𝐓𝐫𝐚̆𝐢𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐧𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆
𝐏𝐫𝐞𝐭̗𝐮𝐫𝐢 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐬𝐞
𝐌𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞 𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐚̆𝐭̗𝐢 𝐬𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐭𝐮𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐧𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̗𝐢𝐞. 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦𝐚̆ 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝟏𝟎 𝐤𝐠𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐦𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐞
𝐓𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐳𝐞𝐬𝐜 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̗𝐞 𝐜𝐮 𝟑-𝟒 𝐜𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞. 𝐈̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐳𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧𝐢𝐜𝐚̆. 𝐂𝐞𝐫𝐞𝐭̗𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭 𝐃𝐞𝐳𝐢𝐝𝐞𝐫𝐢𝐮 𝐒𝐳𝐚𝐧𝐭𝐨 𝐬̗𝐢 𝐅𝐢𝐮𝐥 (𝐎𝐫𝐚𝐝𝐞𝐚). 𝐃𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭 𝐢̂𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚: 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐋𝐞𝐬𝐜𝐨𝐯𝐚𝐫, 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐋𝐚𝐬𝐜𝐚̆𝐫 𝐂𝐚𝐭𝐚𝐫𝐠𝐢𝐮, 𝐧𝐨. 𝟏𝟕. (𝟏𝟗𝟑𝟎)
Sursă foto – https://ro.pinterest.com/…/247-original-vintage-boxing…/
