Pe 19 februarie 2026, credincioșii musulmani intră în Postul Ramadanului! Aceasta este cea de-a noua lună a calendarului lunar islamic și una dintre cele mai sfinte luni musulmane, o perioadă a postului, în care toţi credincioşii musulmani se abţin, de la răsărit și până la apus, de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii conjugale.
Ramandanul este sărbătorită ca luna în care Allah i-a revelat profetului Mohamed primele versete din Coran, în 610 CE. Laylat al-Dadr, sau Noaptea Puterii, este considerată a fi data efectivă în care Coranul a fost dat profetului și, de obicei, se include în ultimele 10 zile ale sărbătorii.
Conform tradiției, toți credincioșii musulmani postesc în această lună sfântă, însă există și unele excepții, respectiv persoanele vârstnice, bolnavii, gravidele şi lehuzele, copiii.
Potrivit spuselor profetului Mahomed, „luna Ramadan este luna în care porţile raiului se deschid şi cele ale iadului sunt închise“. Allah le-a poruncit credincioșilor să postească timp de 30 de zile, să se roage, iar apoi să se bucure timp de trei zile.
În afară de mâncarea tradițională, musulmanii au și alte metode prin care sărbătoresc această lună.
Astfel, musulmanii de pretutindeni diferențiază luna Ramadan de toate celelalte luni ale calendarului islamic prin diverse festivități și adunări.
Și fiecare țară musulmană are propriile tradiții, de la plimbarea copiilor din ușă-n ușă pentru a primi dulciuri la împărțirea diverselor bucate între vecini. Un obicei nelipsit este decorarea străzilor cu lumini specifice pentru perioada Ramadanului, deoarece aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă. Aceste lumini reprezintă elementul vizual și este important pentru a introduce spiritul acestei luni. Decorațiunile luminoase le permit tuturor cetățenilor, musulmani sau nu, să simtă prezența și bucuria Ramadanului.
Sfârșitul Ramadanului este marcat de Eid ul Fitr, un festival semnificativ care încheie postul. Sărbătoarea începe, de îndată ce Luna Nouă poate fi văzută în cer. De Eid, musulmanii sărbătoresc îmbrăcându-se cu cele mai bune haine, participând la procesiuni mari, oferind cadouri, petrecând timp cu familia, și având o masă mare în timpul zilei.

