,,Continuăm Reforma la Apele Române! a anunțat Diana Buzoianu, Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor. De luna aceasta, schimbăm regulile jocului. Începând din martie, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanță. Măsurați corect. Evaluați pe bune.
Punem criterii obiective, construite pe lucruri concrete: organizare mai bună, capacitate reală de coordonare și management, reacție rapidă în situații de urgență, eficientizarea inspecțiilor și realizarea la timp a lucrărilor hidrotehnice.
De ce e important pentru oameni?
Pentru că performanța instituției trebuie să se vadă în relația cu beneficiarii și în siguranța comunităților. Câțiva dintre indicatorii esențiali vizează:
-Emiterea mai rapidă și mai eficientă a actelor de reglementare în domeniul apelor.
-Timp de intervenție redus în caz de urgență – inundații, poluări accidentale, probleme la baraje sau diguri – și readucerea rapidă a lucrărilor la parametri normali.
-Inspecții mai eficiente: mai multe controale, măsuri aplicate ferm.
-Investiții optimizate în reabilitarea și întreținerea lucrărilor hidrotehnice, din surse proprii și fonduri atrase.
-Management mai bun al resurselor de apă – atât cantitativ, cât și calitativ – prin monitorizare riguroasă și laboratoare specializate.
-Management financiar și de resurse umane responsabil.
-Digitalizare și automatizare accelerate – inclusiv integrarea componentelor de inteligență artificială pentru fluxuri de date, sisteme de alertă timpurie, suport decizional și analiză geospațială în prevenirea riscului la inundații.
Reforma înseamnă responsabilitate. Înseamnă obiective clare. Înseamnă evaluare reală.
Apele Române trebuie să devină o instituție modernă, eficientă și orientată către cetățeni. Iar asta începe cu performanță măsurabilă,” a informat Diana Buzoianu, Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.

