Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța programată pentru data de 26 martie 2026, și proiectul de hotărâre ce vizează aprobarea, alocarea şi virarea fondurilor necesare cofinanţării lucrărilor ce se vor realiza prin C.N.I.– S.A. pentru obiectivul de investiţii Construire stadion „Gheorghe Hagi.”
După o lungă perioadă de incertitudini, în ședința din luna martie, consilierii locali supun aprobării alocarea, asigurarea şi virarea pe parcursul anului 2026, către Compania Naţională de Investiții „C.N.I. S.A” a fondurilor necesare realizării obiectivului de investiții.
Cuantumul acesteia este de 34.069.925,38 lei fără T.V.A., respectiv 41.224.609,71 lei cu T.V.A., conform Devizului General convenție de cofinanțare, anexă care face parte integrantă din proiectul de hotărâre, reprezentând diferenţa necesară pentru constituirea cotei de cofinanţare de 25% din valoarea totală a lucrărilor de construcţii-montaj aferente obiectivului de investiţii, de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa şi încheierea în acest sens a unei convenţii de cofinanţare.

