Astăzi, 1 mai 2026, comuna Cumpăna a fost gazda startului oficial al competiției „Turul Dobrogei la Ciclism”, ediția 2026, eveniment sportiv de anvergură organizat de CSM Constanța, sub egida Federației Române de Ciclism.
Prima etapă a competiției se va desfășura pe traseul: Cumpăna – Techirghiol – Topraisar – Bărăganu – Potârnichea – Agigea, însumând un total de 65 de kilometri. La start s-au aliniat aproximativ 250 de cicliști din întreaga țară, dar și din străinătate, confirmând interesul crescut pentru acest sport și pentru competițiile de profil din România.

Startul oficial a fost dat din fața Primăriei Comunei Cumpăna de către primarul Mariana Gâju, alături de președintele Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai Ochiuleț.
În deschiderea evenimentului, primarul Mariana Gâju a adresat un mesaj de apreciere, mulțumind organizatorilor pentru alegerea comunei Cumpăna ca punct de start al acestei competiții de prestigiu. Domnia sa a subliniat că este o reală onoare pentru comunitatea locală să găzduiască debutul Turului Dobrogei și a evidențiat bucuria de a vedea sportul aducând împreună oameni, energie și spirit de competiție, sportul fiind un mod de viață în comuna Cumpăna.

Competiția va continua mâine, 2 mai 2026, cu Etapa a II-a, pe traseul: Sala Sporturilor – Murfatlar – Adamclisi – Urluia – Ion Corvin – Urluia – Adamclisi – sosire Murfatlar, având o lungime de 130 de kilometri.





