- Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II
- O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă
- Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța
- Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”
- Istoria zilei: 6 noiembrie – Marinarii civili, între mămăligă cu brânză, salarii în lei și griji în valuta
- Intervenție RAJA pe strada T3 din Mamaia Sat!
- Avarie RAJA pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Constanța
- Aproximativ 400 de percheziții, în a patra zi a operațiunii Jupiter
Autor: Paula Manea
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., administratorul infrastructurii feroviare publice din România, informează publicul călător și operatorii feroviari că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 martie 2026, România va trece la ora oficială de vară. Ora 03:00 (ora de iarnă) va deveni ora 04:00, conform prevederilor legale. Această modificare nu afectează traseele trenurilor sau mersul de tren stabilit, însă trenurile aflate în parcurs la momentul schimbării orei vor înregistra ajustări temporare, gestionate conform rangului trenurilor și instrucțiunilor operatorilor de circulație. -Trenurile programate să circule după ora 04:00 vor respecta orarul stabilit, iar trenurile internaționale care traversează granițele cu…
,,Consiliul Local Eforie s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a adopta Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 46/13.03.2026. Această hotărâre modifică și completează HCL nr. 401/2025 privind impozitele și taxele locale, prin implementarea directă a prevederilor Art. VII, VIII și IX din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2026. Veste bună pentru proprietarii de autovehicule: scăderi punctuale de impozit Cea mai importantă noutate vizează reducerea sarcinii fiscale pentru un număr total de 1.274 de mijloace de transport, ai căror deținători vor datora în anul 2026 un impozit mai mic decât cel achitat în 2025. Conform noilor reglementări, categoriile de beneficiari sunt…
Gheorghe Popescu preia de la Gheorghe Hagi pachetul majoritar de acțiuni al clubului Farul Constanța
Clubul Farul Constanța anunță preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către Gheorghe Popescu, în urma unei decizii asumate și dorite de Gheorghe Hagi. Această schimbare vine firesc, după ce Gheorghe Hagi a spus deschis, de multe ori, că își dorește să renunțe la pachetul majoritar pentru a reveni, cu toată energia, la ceea ce iubește cel mai mult: antrenoratul. După anii de excepție petrecuți la cârma echipei noastre, cu performanțe istorice, emoții și momente memorabile, Gheorghe Hagi face un pas în spate din zona decizională pentru a se concentra din nou 100% la munca din teren și pentru a accepta…
Simularea națională a examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a s-a desfășurat fără probleme astăzi, luni, 16 martie 2025, susțin reprezentanții ISJ Constanța. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, din totalul de 5.884 elevi înscriși, 5.516 elevi au susținut proba scrisă la limba și literatura română. Mâine, marți, 17 martie 2026, începând cu ora 9.00 elevii din clasele a VIII-a vor susține proba de matematică. La nivelul județului Constanța sunt 116 centre de simulare. Sunt așteptați să participe 5.911 elevi. Anul acesta, simularea Evaluării Naționale nu se desfășoară în toate școlile, după ce sindicatele din domeniu au cerut…
Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”, câteva clarificări utile părinților pentru înscrierea copiilor la școală, mai precis, clarificări privind recomandarea de înscriere în învățământul primar. -Așa cum știți deja, părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare. -Recomandarea de înscriere în învățământul primar este necesară doar pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 inclusiv, în cazul în care părinții decid să îi înscrie la școală pentru anul școlar 2026-2027. -Recomandarea se eliberează: -de către grădiniță, în…
,,Bugetul României intră în procedura parlamentară și trebuie tratat cu responsabilitate, nu cu presiuni politice. Protocolul coaliției este clar: orice amendament la buget se discută mai întâi în interiorul coaliției. Acest buget este unul realist, rezultatul negocierilor din coaliție. Orice adăugiri, într-un context extrem de schimbător și cu efectele crizei din Orientul Mijlociu, nu vor face decât să crească deficitul, să agraveze situația și să pună România în pericol. Am mai văzut astfel de episoade în Parlament, când decizii forțate au creat instabilitate și așteptări costisitoare. Anunțul celor de la PSD, privind depunerea unor amendamente negociate în culise, alături de…
„Am început dezbaterile generale pe seama bugetului national. Va fi un maraton de câteva zile, început dimineața la 9:00 care se termină după ora 23:00. Un buget care trebuie să rămână echilibrat, pentru a ieși din procedura de deficit excesiv. Ținta de deficit bugetar de 6,25% din PIB este una realistă, scăzută de la 7,65% de anul trecut. La fel și ținta de rată a inflației – scădem la 6,5%. Sper ca populismele și șantajul PSD să nu funcționeze. Ar fi o iresponsabilitate crasă din partea lor să crească deficitul bugetar, în cârdășie cu AUR!“, a comentat Remus Negoi, pe…
,,Zilele acestea urmează nu doar un vot pentru bugetul anului 2026 în Parlament, ci un vot de responsabilitate pentru România. Contextul în care luăm această decizie este unul complex și plin de incertitudini, marcat de conflicte şi tensiuni pe scena geopolitică internațională, care influențează direct economia globală – de la instabilitatea din Orientul Mijlociu, la volatilitatea piețelor energetice și financiare. Aceste evoluții pot însemna inflație mai mare, creștere economică mai lentă și presiuni suplimentare asupra bugetelor statelor. România poartă moştenirea celor mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană, perpetuate mai mulți ani la rând. Cu o datorie publică alarmant de…
Operațiunile civile pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu vor fi suspendate timp de 32 de ore și 30 de minute, potrivit unei notificări aeronautice oficiale publicate luni în sistemul internațional de informare pentru aviație. Conform informării, traficul aerian civil va fi oprit între 20 martie, ora 11:00, și 21 martie, ora 19:30. Zborurile militare și cele de urgență vor putea opera Măsura apare într-o astfel de informare emisă pentru Aeroportul Mihail Kogălniceanu, prin care autoritățile transmit piloților și operatorilor aerieni date despre restricții sau modificări temporare ale operațiunilor de zbor. Aceste notificări, cunoscute în aviație sub denumirea de NOTAM (Notice to Airmen), sunt…
,,Vă mulțumim tuturor celor care ați susținut lucrările copiilor înscriși în concurs! În această ediție au fost primite peste 300 de desene, fiecare dintre ele reflectând creativitatea și imaginația participanților. Ne bucură faptul că lucrările copiilor au fost distribuite și apreciate de atât de mulți oameni. În același timp, pentru a păstra corectitudinea concursului, vor fi luate în considerare doar voturile provenite de pe conturi Facebook reale și de pe teritoriul României, conform Regulamentului. În etapa de jurizare vor intra primele 25 de lucrări din fiecare categorie de vârstă, clasate în funcție de numărul de aprecieri valide. Câștigătorii vor fi…
