Autor: Paula Manea

Anunțul a fost făcut de primarul Vergil Chițac, care a anunțat: ,,Astăzi ( n.r. 01 octombrie 2026) dăm startul lucrărilor la Stadionul „Gheorghe Hagi”. Este un moment pe care orașul nostru îl aștepta de mult timp și pe care îl merită din plin. Acest stadion poartă numele celui mai mare fotbalist din istoria României, un om născut și format aici, la malul mării, care a dus numele Constanței pe cele mai mari stadioane ale lumii. Pentru noi, Gică Hagi nu este doar „Regele”. Este unul de-al nostru. Punctez câteva detalii importante care țin de stadionul de care ne vom bucura…

Read More

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul conductei magistrale, cu diametrul de 800 mm, în zona Rompetrol – Năvodari, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile timp de 20 ore, începând de marți – 06 octombrie 2026, ora 22:00, până miercuri – 07 octombrie 2026, ora 18:00. Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Industrială Midia Năvodari și Rafinare Rompetrol, precum și cei din localitatea Corbu de Jos (comuna Corbu). În urma verificărilor efectuate în zona avariei, echipele de intervenție au constatat necesitatea înlocuirii unui tronson din conducta magistrală, pe o lungime de…

Read More

Echipele RAJA intervin astăzi – 02 octombrie 2026, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Marcus Aurelius din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 13:30 – 16:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Marcus Aurelius (tronsonul delimitat de străzile Sulmona și Callatis), precum și cei de pe strada Callatis (zona cuprinsă între strada Mircea cel Bătrân și mare). Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele deplasate la fața locului vor face tot posibilul…

Read More

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe aleea Umanității (bl. HC 14) din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 2 octombrie 2026. Astfel, în intervalul orar 08.30 – 13.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – Ștefăniță Vodă, cu adiacentele și punctele termice aferente zonei. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul…

Read More

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Pescarilor din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 2 octombrie 2026. Astfel, în intervalul orar 08:00 – 13:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona străzilor Rotterdam și Belvedere, dar și Pescarilor (între străzile Dragoslavele și Belvedere, cu blocurile de la BM1 până la BM9B). Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru…

Read More

Un monument funerar datând din a doua jumătate a secolului al IV-lea, descoperit în 2025 în zona necropolei romane târzii de la Tomis, urmează să fie protejat și pus în valoare de autoritățile județene. Consiliul Județean Constanța a exercitat dreptul de preemțiune și a achiziționat terenul pe care se află situl arheologic. O descoperire arheologică deosebită făcută în vara anului 2025 la Constanța intră într-o nouă etapă de protejare și valorificare. Este vorba despre un monument funerar de tip hypogeu, cu plan cruciform, identificat în cadrul necropolei romane târzii de la Tomis și datat în a doua jumătate a secolului…

Read More

Astăzi – 01 octombrie 2026, în jurul orei 05;00, la nivelul sursei de apă Puț 4 din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, ceea ce a determinat oprirea instalațiilor de pompare. Din acest motiv, până la remedierea disfuncționalităților de către echipele furnizorului de energie, alimentarea cu apă potabilă este sistată în zona Cartierului C din localitatea Valu lui Traian. Echipele RAJA monitorizează situația și vor repune în funcțiune sistemele imediat ce alimentarea cu energie electrică va fi restabilită. La repornirea pompelor, apa poate prezenta modificări temporare, precum turbiditate sau culoare. În acest caz,…

Read More

Ne putem adresa medicului dermatolog fie într-o situație medicală, fie atunci când ne dorim să corectăm o cicatrice, un aspect care ne deranjează sau schimbările care apar odată cu trecerea timpului. Indiferent de motiv, punctul de plecare ar trebui să fie același: evaluarea corectă și alegerea unei soluții potrivite pentru fiecare persoană. La Constanța se află centrul DermaLife din cadrul Hyperclinicii MedLife. Acesta reunește dermatologia și chirurgia plastică – microchirurgia reconstructivă. Consultația dermatologică rămâne primul pas atunci când apar alunițe care necesită monitorizare, acnee, modificări de pigmentare, cicatrici sau alte afecțiuni dermatologice. Evaluarea medicală stabilește dacă este nevoie de tratament,…

Read More

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de la intersecția străzilor Caraiman și Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, astăzi – 30 septembrie 2026, în intervalul orar 08.30 – 15.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Abator partea dreaptă, tronsonul delimitat de Gara CFR Constanța și strada Viorelelor, străzile adiacente și punctul termic 155, Direcția Sanitar-Veterinară Constanța, Școala nr. 16 precum și agenții economici din zonă. După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări de aspect (turbiditate), motiv pentru…

Read More

Forțele Navale Române au desfășurat luni, 28 septembrie, în garnizoana Babadag, ceremonia de intrare în serviciu a primelor nouă vehicule amfibii de asalt AAV-7 (Amphibious Assault Vehicle). Achiziția AAV-7 din Statele Unite ale Americii a fost demarată în anul 2023 și prevede dotarea Regimenteului 307 Infanterie Marină „Heracleea” cu 65 de vehicule AAV-7, din care 21 în etapa I și 44 în etapa a II-a. Perioada de livrare planificată este 2026-2031. AAV-7 este un vehicul de asalt amfibiu pe șenile, cu o capacitate de manevră adecvată zonei de responsabilitate a infanteriștilor marini, modernă și interoperabilă cu celelate structuri militare similare…

Read More