Eleviidin clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, susțin începând din data de 9 februarie 2026, simulări pentru examenele de Evaluare Națională, la finalul clasei a VIII-a, și Bacalaureat!
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, simularea județeană la Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a se va desfășoară după următorul program:
-9 februarie 2026 – proba scrisă la Limba și literatura română
-10 februarie 2026 – proba scrisă la Matematică
Simularea județeană a examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a va avea loc după următorul program:
-11 februarie 2026 – Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
-12 februarie 2026 – Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
-13 februarie 2026 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
Luna viitoare, elevii vor susține și simulări naționale ale examenului de Bacalaureat și Evaluare Națională.

