Inspectoratului Școlar Județean Constanța a anunțat că peste 5.000 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Constanța s-au înscris la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026.
Examenul a debutat astăzi, 8 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. La această probă au fost așteptați 5.034 de candidați, dintre care 570 din seriile anterioare.
La nivelul județului Constanța au fost stabilite 58 de unități de învățământ care funcționează ca centre de examen pentru probele de competențe.
Calendarul probelor de competențe
- 8 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- 10 – 11 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
- 11 – 12 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
- 15 – 17 iunie – evaluarea competențelor digitale.
Probele scrise încep pe 29 iunie
Probele scrise ale bacalaureatului vor începe pe 29 iunie, cu Limba și literatura română, proba E.a.
Calendarul probelor scrise:
- 29 iunie – Limba și literatura română;
- 30 iunie – proba obligatorie a profilului;
- 2 iulie – proba la alegere a profilului și specializării;
- 3 iulie – Limba și literatura maternă.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, iar rezultatele finale vor fi comunicate luni, 13 iulie 2026.

