Autor: Paula Manea

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de risc și mare risc. Din probele administrate a reieșit faptul că, în luna mai 2026, bărbatul ar fi procurat, din Spania, și introdus în țară, prin intermediul unei societăți de curierat internațional, mai multe colete conținând peste 10,1 kilograme de canabis și un kilogram de cocaină. De asemenea, la data de 29 mai 2026,…

Read More

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate Zone afectate: conform textului Duminică (31 mai) vor fi intensificări temporare ale vântului îndeosebi în centrul și sud-vestul țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, precum și în zona montană înaltă cu rafale de 60…80 km/h. După-amiază și seara în zona Carpaților Orientali, vestul Moldovei, estul Olteniei și în Muntenia vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 31 mai, ora 10…

Read More

Echipele RAJA intervin astăzi – 31 mai 2026, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția străzilor Atelierelor cu Castelului din localitatea Tuzla, județul Constanța. Astfel, în intervalul orar 09.00 – 11.00 sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Castelului. După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire. Ne cerem scuze abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul…

Read More

Consumul de tutun rămâne una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică și una dintre principalele cauze evitabile de îmbolnăvire și deces la nivel mondial. În ultimii ani, țigările electronice, dispozitivele de tutun încălzit și pliculețele cu nicotină au devenit tot mai populare în rândul adolescenților și tinerilor, inclusiv în România. Aromele atractive, designul modern și promovarea intensă în mediul online creează impresia falsă că aceste produse sunt mai sigure decât fumatul clasic. Nicotina afectează dezvoltarea creierului la adolescenți, influențează memoria și capacitatea de concentrare și poate provoca dependență încă de la vârste fragede. Expunerea repetată la aerosolii produși…

Read More

Una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, a sărbătorit 130 de ani de existență. Evenimentul aniversar a reunit profesori, elevi, absolvenți și reprezentanți ai autorităților locale și centrale, marcând un moment de referință în istoria educației constănțene. La festivitate a participat și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, care a transmis un mesaj de apreciere pentru contribuția colegiului la formarea generațiilor de tineri și la consolidarea prestigiului orașului: „130 de ani nu înseamnă numai o cifră impresionantă. Înseamnă mii de destine modelate în această școală, înseamnă profesori care au făcut din catedră o…

Read More

Strălucire, emoție, istorie, veselie! Un simbolic arc peste timp a poleit cu aur Sala Unirii din Palatul Parlamentului României pentru cel mai important moment al Anului Nadia Comăneci 2026 – Gala Nadia, organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, un eveniment magic la care au fost prezente peste 500 de personalități. Gala nu a fost doar un simplu moment aniversar. A fost o întoarcere emoționantă la clipa în care o copilă de 14 ani a schimbat pentru totdeauna istoria sportului și a făcut ca imposibilul să capete chip omenesc. În lumina reflectoarelor, printre aplauze și priviri încărcate de admirație, timpul…

Read More

În data de 6 iunie, Constanța găzduiește Festivalul Artelor Marțiale. Evenimentul ne invite să descoperim universul artelor marțiale într-un eveniment dedicat sportului, disciplinei și comunității. Evenimentul începe la ora 11:00 cu defilarea oficială a cluburilor participante și continuă între orele 12:00 – 17:00 cu lecții deschise, demonstrații și activități interactive în Piața Ovidiu. Participarea este liberă. ,,Vino în Piața Ovidiu să urmărești demonstrații spectaculoase, să participi la lecții deschise și să faci cunoștință cu sportivi și antrenori din cluburi din întreaga țară. Indiferent de vârstă sau experiență, vei avea ocazia să afli mai multe despre beneficiile practicării sportului și să…

Read More

Copiii din Saraiu au fost sărbătoriți sâmbătă, 30 mai 2026, în Parcul Casei de Cultură, printr-o activitate organizată în avans de administrația locală. Comuna Saraiu a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru cei mici. Parcul Casei de Cultură a devenit, pentru câteva ore, locul în care copiii au alergat, s-au jucat, au râs și s-au bucurat de atenția celor mari. Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului a fost organizat în avans, pe 30 mai, pentru ca cei mici să aibă parte de o zi specială înainte de 1 Iunie. Atmosfera a fost una de familie, cu părinți, bunici și copii adunați…

Read More

​Programul estival „Trenurile Soarelui 2026” debutează oficial în noaptea de 12 spre 13 iunie, promițând să lege principalele orașe din țară de stațiunile de la Marea Neagră prin 60 de garnituri zilnice. Cu toate acestea, debutul sezonului vine cu o lovitură dură pentru zecile de mii de tineri și turiști care aleg ca destinație Stațiunea Tineretului. Cel puțin până la data de 1 iulie, nicio garnitură nu va opri în halta Costinești Tabără. ​Din cauza lucrărilor prelungite pentru construcția noilor europeroane, trenurile – atât cele ale CFR Călători, cât și ale operatorilor privați – vor trece fără oprire prin cea…

Read More