Autor: Paula Manea

Echipele operatorului de distribuție a energiei execută în perioada 28-29 mai 2026, lucrări la nivelul rețelei electrice, care afectează sursele de apă ce deservesc localitatea Poiana, din județul Constanța. Prin urmare, în intervalul orar 09:00 – 17:00, alimentarea cu apă se va realiza prin cădere liberă iar consumatorii din zona înaltă a satului Poiana, vor fi afectați de lipsa apei, în timp ce în restul localității furnizarea se va face cu presiune scăzută. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor și îi asigurăm că, imediat ce se va restabili alimentarea cu energie electrică, echipele RAJA vor relua funcționarea sistemelor de…

Read More

De 1 Iunie, copiii și părinții sunt invitați să petreacă o zi specială la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, accesul este gratuit la demonstrațiile cu delfini, programate la orele 10:00, 12:00 și 14:00, precum și în microrezervație, deschisă între 09:30 – 16:00. Este o ocazie frumoasă de a petrece timp în familie, într-un cadru educativ și relaxant, aproape de natură, unde cei mici pot descoperi lumea animalelor și se pot bucura de experiențe memorabile. O zi dedicată copilăriei, curiozității și bucuriei de a explora!

Read More

Nava fluvială de pasageri MS Bellejour, cu pavilion Elveția, a acostat astăzi în portul Constanța, având la bord o serie de 146 de turiști și 40 de membri ai echipajului. Pasagerii sosiți astăzi la Constanța sunt majoritatea din Germania, precum și din Austria, Olanda și Republica Cehă. Croaziera a început pe 21 mai 2026 la Passau, Germania, după care nava a acostat în orașe port la Dunăre: Viena – Austria, Solt și Mohacs – Ungaria, Aljmas – Croația, Novi Sad și Donj Milanovac – Serbia, Porțile de Fier, Vidin – Bulgaria și Giurgiu, Oltenița și Constanța – România, tot atâtea…

Read More

Râsete, culoare, magie și multă bucurie – toate îi așteaptă pe cei mici de Ziua Copilului, într-un eveniment special dedicat copilăriei și momentelor petrecute împreună în familie. Pe 1 Iunie, între orele 11:00 și 15:00, Parcul Arheologic se transformă într-un veritabil tărâm al veseliei, unde copiii vor putea să se joace, să danseze și să trăiască momente de neuitat alături de personaje de poveste și artiști îndrăgiți. Sub semnul bucuriei și al jocului, cei mici sunt invitați să descopere o lume plină de culoare, magie și surprize pregătite special pentru ei: -magie și momente captivante alături de Magicianul MagiTot; -spectacole…

Read More

Până pe 6 iulie 2026, Galeria de Artă Constanța găzduiește expoziția colectivă „Constanța – memorie și identitate”, un proiect dedicat spiritului orașului și relației profunde dintre memorie, patrimoniu și expresia artistică contemporană. Organizată de Filiala Constanța 1 a Uniunii Artiștilor Plastici din România, împreună cu Cazinoul Constanța, expoziția reunește peste 30 de artiști contemporani într-un amplu dialog vizual despre identitatea culturală a spațiului tomitan. Publicul este invitat să descopere lucrări de pictură, grafică, ceramică, sticlă și media, inspirate de istoria, atmosfera și transformările Constanței. Curator este Florentin Sîrbu, prezentare critică: Cristina Gelan. Programul de vizitare este de miercuri până duminică…

Read More

Astăzi, 27 mai 2026, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Crișului din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 08.40 – 17.00, se sistează furnizarea apei potabile pe această stradă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite…

Read More

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Bisericii, din satul Chirnogeni, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în această localitate, astăzi – 27 mai 2026, în intervalul orar 08:30–17:00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil. Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să…

Read More

Directorul General al CN ACN S.A., Florin Goidea, a participat la Forumul & workshop-urile tematice organizate de Camera de Comerț și Industrie București, în contextul vizitei oficiale în România a delegației elene conduse de Ministrul Adjunct al Afacerilor Interne pentru Macedonia și Tracia, dl. Konstantinos Gkioulekas. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților portuare, operatorilor economici și mediului instituțional din România și Grecia, având ca temă principală cooperarea în domeniul portuar și dezvoltarea oportunităților economice comune. Participarea CN ACN S.A. reconfirmă angajamentul companiei pentru consolidarea parteneriatelor internaționale și susținerea proiectelor strategice din sectorul portuar și logistic.

Read More

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut, la Constanța, o întrevedere cu ministrul federal de interne al Republicii Austria, Gerhard Karner, în cadrul unei vizite dedicate consolidării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, securității frontierelor, combaterii migrației ilegale, criminalității organizate transfrontaliere și amenințărilor hibride. În cadrul consultărilor, cei doi miniștri au reconfirmat nivelul foarte bun al relațiilor româno-austriece și caracterul solid, pragmatic și orientat spre rezultate al cooperării dintre cele două ministere de interne. Ministrul Cătălin Predoiu a mulțumit omologului austriac pentru acceptarea invitației de a reveni în România și de a vizita Constanța, precum și pentru deschiderea constantă manifestată…

Read More