- Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II
- O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă
- Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța
- Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”
- Istoria zilei: 6 noiembrie – Marinarii civili, între mămăligă cu brânză, salarii în lei și griji în valuta
- Intervenție RAJA pe strada T3 din Mamaia Sat!
- Avarie RAJA pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Constanța
- Aproximativ 400 de percheziții, în a patra zi a operațiunii Jupiter
Autor: Paula Manea
„În primul rând am discutat despre situația din Orientul Mijlociu. Am analizat lucrurile dintr-o perspectivă militară, cu expuneri din partea instituțiilor responsabile despre situația exactă și despre previziuni pe termen scurt, mediu și lung. Am discutat, foarte important, despre situația românilor din zonă. Am avut o expunere a doamnei ministru de Externe cu privire la situația românilor de acolo. Evident că aceasta este una dintre preocupările noastre importante. Până în acest moment au revenit din zonă în România aproximativ 5.700 de oameni, dintre care cam 3.700 au fost ajutați, într-un fel sau altul, de autorități, printr-o muncă pe care trebuie…
,,Nu am niciun dubiu că CSAT va aproba cererea partenerilor noștri americani de a utiliza baza de la Mihail Kogălniceanu în efortul de a destabiliza regimul criminal de la Teheran, de a-i distruge programul nuclear și forța militară cu care își teroriza atât vecinii cât și propriul popor. România a demonstrat dintotdeauna că este un aliat loial lumii occidentale și că prețuiește parteneriatul strategic cu SUA. Nu trebuie să vedem aceste parteneriate ca pe un drum cu sens unic – nu doar noi trebuie să ne așteptăm la ajutor în caz de nevoie ci și noi trebuie să contribuim, așa…
Intervențiile fac parte din proiectul de creștere a eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. În perioada 9–13 martie, lucrările sunt programate pe strada Soveja, pe tronsoanele Al. Lăpușneanu – Mamaia, Tomis – Ștefăniță Vodă (partea dreaptă) și Ștefăniță Vodă – B.S. Delavrancea (partea dreaptă), unde se desfășoară lucrări de demontare a rețelei și a corpurilor de iluminat existente, montarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat, realizarea conexiunilor și punerea în funcțiune a instalațiilor. Lucrări sunt programate și pe bulevardul Tomis, pe tronsoanele Soveja – Suceava și Suceava – Aurel Vlaicu (partea dreaptă), unde se execută lucrări de demontare a rețelei…
,,Vă invităm să vă bucurați de o săptămână plină de muzică, emoție și spectacole deosebite la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. -Miercuri, 11 martie 2026, ora 19:00 – Foyerul Teatrului SEARĂ CAMERALĂ Un concert rafinat susținut de soliștii Ioana Crudu (vioară), Simion Crudu (violă) și Andreea Bratu (pian). Programul serii cuprinde lucrări semnate de Antonio Bartolomeo Bruni, Johan Halvorsen, Wolfgang Amadeus Mozart și Gabriel Fauré, oferind publicului o experiență muzicală elegantă și intimă. -Sâmbătă, 14 martie 2026, ora 19:00 – Sala Teatrului TRAVIATA de Giuseppe Verdi Una dintre cele mai iubite opere din lume revine pe scena…
Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Soveja, din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi 11 martie 2026. Astfel, în intervalul orar 09:30 – 13:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Soveja – Adamclisi – Suceava – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Soveja, cu punctele termice aferente zonei. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.…
Echipele RAJA intervin astăzi, 11 martie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 162, din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 09:30– 13:00, sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zona piața Tomis III cu blocurile din proximitate, precum și cei arondați punctului termic 117. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate,…
Lucrările de eficientizare energetică a corpului C2 al Liceului teoretic din localitate sunt aproape de finalizare, a anunțat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu. „Educația merită condiții moderne. Copiii noștri sunt mereu o prioritate. La Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, lucrările de eficientizare energetică pentru corpul C2 avansează într-un ritm susținut, fiind aproape de finalizare, prin proiectul finanțat prin PNRR, un pas important spre o școală modernă și eficientă energetic. Proiectul include: – instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei verzi – sisteme solare pentru creșterea eficienței energetice – echipamente moderne de climatizare pentru confortul elevilor și profesorilor – instalații electrice noi și iluminat…
Marți, 28 aprilie, începând cu orele 19:00, legenda continuă cu o nouă primăvară de excepție, un concert luminos, exuberant, primăvăratec, cu forța celebrilor salcâmi. Primăvara 2026: Acest nou concert este desfășurat, alături de Corul și Orchestra Concertino și Dirijorul Marius Hristescu. Evenimentul este găzduit de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin din Constanța, Bulevardul Ferdinand, nr. 56.
Primăria Albești a anunțat că au început lucrările de de cadastru sistematic în localitate. Astfel, începând, cu data de 10 martie 2026, echipele de specialiști se vor afla pe teren. Prima etapă se va desfășura în Cotu Văii, Vârtop și Albești, urmând ca ulterior lucrările să continue în Arsa și Coroana. Timp de aproximativ o săptămână, echipele vor ajunge la toate porțile. Locuitorii sunt rugați să permită accesul în curți și sprijinul necesar, atunci când vor solicita informații sau documente legate de proprietăți, au anunțat reprezentanții Primăriei Albești.
,,Vot în unanimitate în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților pe proiectul pe care l-am inițiat pentru a-i ajuta pe unii dintre cei mai încercați părinți și copii: cei afectați de tulburări din spectrul autist sau cu sindrom Down. În spatele fiecărui copil diagnosticat cu autism sau cu sindrom Down există o familie care luptă în fiecare zi. Mai exact, proiectul prevede acordarea de consiliere psihologică gratuită, decontată integral din fondurile asigurărilor sociale de sănătate pentru părinții copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist sau cu sindrom Down. Azi, acest proiect a primit raport pozitiv de la Comisia de Sănătate…
