Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța, în colaborare cu Consulatul Republicii Elene, marchează una dintre cele mai importante sărbători naționale ale Greciei: Ziua Marelui NU (Ziua OXI), un simbol internațional al demnității, curajului și luptei pentru libertate.
Evenimentul comemorativ va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, și va include momente religioase și culturale dedicate memoriei celor care au apărat independența poporului grec.
Programul manifestărilor:
Ora 18:00 – Slujbă de Te Deum la Biserica Greacă „Metamorphosis” din Constanța;
Ora 18:30 – Concert extraordinar în incinta Teatrului „Elpis” (Teatrul de Păpuși), susținut de Corul Neon Moudanion, sosit din Grecia special pentru acest moment aniversar.
Semnificația istorică a zilei de 28 Octombrie
Ziua Națională a Greciei – cunoscută drept Ziua OXI – își are originea în evenimentele din 28 octombrie 1940. În acea zi, premierul grec Ioannis Metaxas a respins ferm ultimatumul dictatorului Benito Mussolini, refuzând trecerea trupelor italiene pe teritoriul elen prin istoricul răspuns: „ΟΧΙ!” („NU!”).
Refuzul a marcat intrarea Greciei în Cel de-al Doilea Război Mondial și a devenit un punct de reper moral pentru întreaga lume, demonstrând că tăria de caracter și dragostea de patrie pot învinge teama în fața agresiunii.
Punte culturală între România și Grecia
Reprezentanții Comunității „Elpis” subliniază legătura profundă dintre comunitatea elenă și comunitatea locală din România, definită ca „patrie de suflet”:
„În România, rădăcinile elene se împletesc de generații cu istoria, cultura și spiritul românesc. Sunt două popoare și două istorii unite de aceeași iubire pentru libertate și demnitate. Este o zi în care ne amintim că un popor nu este mare prin bogății sau armamente, ci prin tăria caracterului său.”
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici să aducă un omagiu istoriei și prieteniei româno-elene să participe la manifestările programate la Constanța.
Iată Comunicatul de Presă, integral:
Comunitatea Elenă Elpis Constanța împreună cu Consulatul Republicii Elene au plăcerea să vă invite la celebrarea zilei MARELUI NU.
Comunitatea Elenă Elpis Constanța vă invită la un moment de profundă reculegere în data de sâmbătă 24 octombrie, pentru celebrarea zilei MARELUI NU, ziua demnității, a libertății și a sufletului grec.
Programul manifestărilor este :
– ora 18:00, la Biserica Greacă Metamorphosis din Constanța Te Deum
– ora 18.30 în incinta Teatrului Elpis (teatrul de păpuși) va avea loc un concert susținut de corul Neon Moudanion ce va sosi din Grecia special pentru această zi comemorativă
Sunt zile pe care istoria le scrie cu litere de aur și zile pe care un popor le poartă veșnic în inimă. Pentru Grecia, 28 octombrie este una dintre aceste zile sfinte. Pe 28 octombrie 1940, premierul grec Ioannis Metaxas a spus un răsunător „ΟΧΙ” („Nu”) ultimatumului lui Mussolini, refuzând trecerea trupelor italiene prin Grecia. Este ziua în care un popor, cu fruntea sus și sufletul neînfricat, a rostit un cuvânt scurt, dar nemuritor: ΟΧΙ! NU!
Un NU spus în fața amenințării.
Un NU spus în apărarea libertății.
Un NU spus cu prețul vieții, pentru ca generațiile care vor veni să poată trăi în demnitate.
Marele NU nu a fost doar un răspuns dat unui ultimatum. A fost mărturia unui popor care a înțeles că există lucruri mai presus de teamă, de putere și chiar de propria viață: patria, libertatea, onoarea și demnitatea.
Pentru greci, această zi nu este doar o sărbătoare națională. Este o rugăciune pentru eroii care au luptat, o lacrimă pentru cei care nu s-au mai întors și o promisiune făcută copiilor și nepoților că spiritul Greciei nu va fi niciodată în genunchi.
Este ziua în care ne amintim că un popor nu este mare prin întinderea pământului său, prin bogății sau prin puterea armelor, ci prin tăria caracterului său, prin dragostea pentru patrie și prin curajul de a spune NU atunci când libertatea îi este amenințată.
Iar grecii de pretutindeni, poartă această moștenire în suflet. O duc mai departe prin limbă, prin credință, prin tradiții și prin respectul față de pământul pe care trăiesc. În România, patria noastră de suflet, rădăcinile elene se împletesc de generații cu istoria, cultura și spiritul românesc. Două popoare, două istorii, aceeași iubire pentru libertate și demnitate.
Astăzi, ne înclinăm frunțile în fața celor care au avut curajul să spună NU și ne ridicăm inimile în fața unei lecții care nu va îmbătrâni niciodată: demnitatea nu se negociază, libertatea nu se cerșește, iar onoarea unui popor nu se supune.
La mulți ani, Grecia!
Χρόνια Πολλά, Ελλάδα!
Cinste prieteniei dintre două nobile popoare Român și Grec.
.Vă așteptăm cu drag alături,
Comunitatea Elenă Elpis Constanța.

