Fila de calendar de astăzi o dedicăm educației, în general, și unei anume instituții emblematice de învățământ, în special. Mulți dintre noi trecem adesea pe lângă Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Constanța, un vechi și reputat liceu al urbei, însă povestea sa, felul în care a luat naștere și a evoluat de-a lungul timpului, este, din păcate, nu atât de cunoscută pe cât ar trebui să fie. Din acest motiv ne-am propus să prezentăm istoria 𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐭𝐞 „𝐃𝐨𝐦𝐧𝐢𝐭̗𝐚 𝐈𝐥𝐞𝐚𝐧𝐚❞, numit ulterior „𝐀𝐧𝐚 𝐈𝐩𝐚̆𝐭𝐞𝐬𝐜𝐮❞ (între anii 1948-1962) și apoi „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮❞. Informațiile de față au drept surse lucrări ale unor specialiști reputați (Aurelia Lăpușan, Constantin Cheramidoglu, Marian Moise etc), dar mai ales „𝑨𝒏𝒖𝒂𝒓𝒖𝒍 𝑳𝒊𝒄𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝑭𝒆𝒕𝒆 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒊𝒕̗𝒂 𝑰𝒍𝒆𝒂𝒏𝒂 1919/1920 – 1936/1937)❞, disponibil online pe site-ul Bibliotecii Județene Ioan N. Roman Constanța și site-ul https://www.cnmecta.ro/ al Colegiului Național Mihai Eminescu.
Pentru a ne face o imagine corectă despre istoria acestui liceu, trebuie să ne întoarcem în timp până în anul 1897. Constanța era de aproape două decenii o urbe românească. Unități de învățământ erau destule, multe aparținând comunităților etnice, însă școli primare românești erau doar două, una de băieți, iar cealaltă, de fete. Orașul se dezvolta neîncetat, populația creștea și ea într-un ritm accelerat, mai ales după ce numeroase familii de români din provincii diverse s-au stabilit în urbea lui Ovidiu. Era, așadar, nevoie de educație și de unități de învățământ de înaltă calitate. Ministrul de Instrucțiuni de la acea vreme, Take Ionescu, era un susținător înfocat al orașului pontic și își dorea ca acesta să devină un centru de cultură românească și de românizare a populației dobrogene. Cu ajutorul ministrului, la 1 septembrie 1897 a luat ființă Școala Profesională de Fete, condusă de la bun început de directoarea 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐁𝐨𝐭𝐞𝐚𝐧𝐮. Aceasta era una dintre fiicele muzicologului ieșean Gavril Musicescu, o pianistă desăvârșită și profesoară de limba franceză. Ea a ajuns la Constanța după ce s-a căsătorit cu tânărul 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞𝐬𝐜𝐮 – judecător, avocat și primar al Constanței, în trei mandate, între anii 1901 și1908. Ulterior, la câțiva ani după moartea prematură a soțului său (22 mai 1908), Valentina s-a recăsătorit cu Gheorghe Boteanu, judecător și politician.
În 1897, la scurt timp după venirea la Constanța, Valentina Georgescu (la acea vreme) a preluat conducerea Școlii Profesionale de Fete, care a funcționat doi ani într-o clădire de pe strada Mahomedană nr.2 (astăzi strada Arhiepiscopiei), pentru ca apoi să se mute în casa Calcef, de pe strada Călărași (astăzi strada Cristea Georgescu). În anii săi de început, școala fost vizitată de două ori de către 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐄𝐥𝐢𝐬𝐚𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, care și-a dat acordul ca unitatea să îi poarte numele. Alteța sa a scris chiar în cartea de onoare a școlii cuvintele: „𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑖𝑧𝑣𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑒!”
În 1919, Școala Profesională a fost transformată în Liceul de Fete, iar în 1931 s-a mutat în localul bine-cunoscut din strada Traian, unde până atunci funcționase Liceul de Băieți „Mircea cel Bătrân” (mutat apoi în noua clădire ce există și astăzi).
În timpul Primului Război Mondial, între anii 1916 și 1918, Dobrogea și Constanța s-au aflat sub ocupație germano-bulgară, motiv pentru care mulți români s-au refugiat în Moldova. Asta a făcut și Valentina Boteanu, care s-a întors însă imediat după sfârșitul conflagrației. În timpul războiului, sediul școlii fusese mai întâi cazarmă, iar apoi spital, și fusese devastat. Valentina Boteanu a povestit chiar ea (în Anuarul liceului sus-menționat) că nu a mai găsit nimic – mobilier, arhivă – și că a făcut curățenie, scoțând din unitate 11 furgoane de gunoi. Directoarea a mărturisit că, pentru a reface mobilierul școlii, a rechiziționat scaune și mese abandonate de soldații nemți în grădina fostei case a lui Mihail Kogălniceanu, de pe strada Elisabeta. Cu ajutorul acestui mobilier a putut redeschide cursurile în primăvara anului 1919, la acestea participând, din motive obiective, doar 15 eleve, în toate clasele. Copii dornici să învețe erau destui, însă erau vremuri grele, iar multe familii afectate de război nu aveau posibilitățile necesare de a-i trimite la școală.
Orașul și-a revenit însă treptat, iar nevoia unui liceu de fete era stringentă. În urma rapoartelor primite din Constanța, Ministerul Instrucțiunii Publice a aprobat prin Ordinul nr.137813/1919, ca Școala Profesională să devină Școala Secundară nr.1 Domnița Ileana (Liceu), după numele principesei, fiica regelui Ferdinand I și al reginei Maria. Deschiderea cursurilor a avut loc la 1 decembrie 1919, fiind înregistrate 138 de eleve (64 – clasa I, 42 – clasa a II-a, 19 – clasa a III-a și 13 – clasa a IV-a). Din anul următor de învățământ au fost înființate și clasele a V-a și a VI-a, iar unitatea a devenit secundară de gradul II. În anii următori s-au completat și alte două clase, a VII-a și a VIII-a. Școala Profesională de Fete „Regina Elisabeta” a continuat să funcționeze, dar separat de Liceul „Domnița Ileana”.
Pentru a se observa evoluția școlii, oferim câteva date statistice preluate din Anuarul liceului, un tablou general al elevelor înscrise pe clase și total, din perioada 1919-1937. Astfel, dacă în 1919/1920 au fost 138 de eleve, în anii următori s-au înregistrat 224 eleve (1920/1921), apoi 328 eleve (1921/1922) și 406 eleve (1922/1923). Începând cu anul 1923/1924, timp de cinci ani, liceul era frecventat de peste 500 de eleve, la toate cele opt clase. În anii ’30 numărul s-a mai redus, dar în fiecare an erau înscrise peste 350 de fete.
Pentru a ne face o idee despre nivelul ridicat de educație oferit de unitate, enumerăm materiile studiate, la toate cele opt clase: Religie, Română, Filozofie, Educație, Franceză, Germană, Istorie, Istoria Artei, Geografie, Matematică, Chimie, Fizică, Științe Naturale, Drept, Caligrafie, Desen, Muzică, Gimnastică, Lucru, Gospodărie. Elevele erau implicate și în activități intrașcolare, de cercetare, și participau la excursii oferite de liceu, în țară și în străinătate. Făceau parte din unități de cercetașe, se implicau în activități umanitare, participau la șezători literar-artistice, ateliere, serbări, spectacole, concursuri etc. Liceul își avea propriul muzeu, un atelier de legătorie și arhivă bine întreținută. Cadrele didactice erau venite din întreaga țară, profesori de o valoare deosebită și cu o înaltă pregătire.
După o activitate didactică prodigioasă de 40 de ani, directoarea Valentina Boteanu s-a retras la data de 21 noiembrie 1937, în cadrul unei ceremonie care a avut loc la Sala Ligii Culturale „Tranulis” (viitorul Fantasio); sala a fost arhiplină, iar directoarea a fost întâmpinată cu flori și îndelung ovaționată. I s-a acordat astfel recunoașterea meritată pentru eforturile sale deosebite, depuse de-a lungul unei perioade îndelungate.
Liceul „Domnița Ileana” și-a continuat povestea și după pensionarea ctitorului, Valentina Boteanu. A fost rebotezat, în 1948, „Ana Ipătescu”, apoi „Mihai Eminescu”. A trecut prin diverse forme de organizare: a fost Școală Medie, Liceul Nr.2, Liceu de Cultură Generală, de Științele Naturii iar din 1990, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Începând cu anul 2005, instituția se numește Colegiul Național „Mihai Eminescu” și continuă să fie un reper important pentru educația tineretului de aici, din minunatul nostru oraș Constanța…
