Muzeul de Artă Constanța organizează sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00, atelierul pentru copii intitulat „Flori în culori”, o activitate educativă și creativă dedicată universului floral al maestrului Ștefan Luchian. În cadrul acestui atelier, micii artiști vor învăța să picteze flori, inspirați de pânzele lui Ștefan Luchian.
În prima parte a întâlnirii, copiii vor face o scurtă incursiune în galeria muzeului, unde vor admira lucrările din patrimoniul instituției și vor descoperi modul în care artistul transforma crizantemele, garoafele sau anemonele în veritabile povești vizuale. Ulterior, sub îndrumare, cei mici își vor pune la încercare imaginația și îndemânarea, dând viață propriilor compoziții florale prin experimentarea liberă a formelor și culorilor.
Informații utile pentru părinți:
Data și ora: Sâmbătă, 1 august, ora 11:00
Locația: Muzeul de Artă Constanța
Înscrieri: Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă la adresa de e-mail: ateliere.muzeuarta@gmail.com

