Close Menu
Actualitatea constanteana
    What's Hot

    Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II

    6 noiembrie 2026

    O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă

    6 noiembrie 2026

    ​Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța

    6 noiembrie 2026
    Facebook Instagram YouTube WhatsApp TikTok
    Ultima oră:
    • Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II
    • O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă
    • ​Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța
    • Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”
    • Istoria zilei: 6 noiembrie – Marinarii civili, între mămăligă cu brânză, salarii în lei și griji în valuta
    • Intervenție RAJA pe strada T3 din Mamaia Sat!
    • Avarie RAJA pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Constanța
    • Aproximativ 400 de percheziții, în a patra zi a operațiunii Jupiter
    Facebook Instagram YouTube WhatsApp TikTok
    Actualitatea constanteanaActualitatea constanteana
    • Acasă
    • Politică
      • Administrație
      • Politică Internă
      • Interviuri
    • Actualitate
    • Societate
      • Cultură
      • Educație
      • Sănătate
      • Sport
      • Turism
    • Informații utile
    • Video
    • Advertoriale
    • Contact
    Actualitatea constanteana
    Prima pagină » Istoria zilei: 10 iulie – Un crâmpei de cadran solar din Piața Ovidiu
    Cultură

    Istoria zilei: 10 iulie – Un crâmpei de cadran solar din Piața Ovidiu

    Paula ManeaBy Paula Manea10 iulie 2026Niciun comentariu6 Views
    Facebook WhatsApp Email Copy Link
    Share
    Facebook Email WhatsApp Copy Link

    În vara anului 2013, peninsula constănțeană căpătase pe deplin aspectul unui imens șantier. Lucrările de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare a Centrului Vechi al Constanței începuseră din toamna lui 2012, silind bătrânul Tomis, care se odihnește dedesubt, să-și mai împărtășească din tainele sale. Iar în ziua de 𝟏𝟎 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟏𝟑 a mai venit rândul uneia dintre ele.

    Supravegheam atunci în Piața Ovidiu, chiar în dreptul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și chiar sub ochii de bronz ai acelui Ovidiu ce se înalță în mijlocul ei, săparea unui șanț pentru instalarea unei conducte. La un moment dat, mi-a atras atenția, într-un mal al șanțului, ceva ce, după nuanță, accentuată după o ușoară ștersătură a cupei excavatorului, părea să fie marmură. Pentru orice arheolog, mai ales pentru aceia care sapă în Dobrogea, marmura este un semnal de alarmă deoarece, inclusiv în antichitate, era un material scump, de import, rezervat pentru sculpturi, inscripții sau fațade monumentale de clădiri. Fapt pentru care fiecare crâmpei de marmură care îți apare în săpătură trebuie curățat bine de pământ și verificat dacă păstrează cumva pe el un fragment de inscripție sau de decor.

    Știind că până la pauza de masă nu mai era mult, i-am lăsat pe muncitori să continue lucrul și după ce au luat pauză, am coborât în șanț și am început să sap cu truela în jurul obiectului de marmură care se întrezărea. Mi-a atras mai întâi atenția decorul în basorelief, redând vrejuri vegetale spiralate și caneluri și forma curbată a peretelui. ,,Hait! Să vezi că am găsit o cristelniță de pe la vreo basilică romano-bizantină…˝ a fost atunci, îmi amintesc, prima mea încercare de a identifica obiectul. După ce l-am degajat complet, m-am întristat puțin, dându-mi seama că este un fragment destul de mic din obiectul din care provenea. Fața mi s-a luminat însă când am scos marmura din săpătură și am întors-o pe cealaltă parte: pentru prima oară după amar de secole, soarele a luminat atunci, din nou, liniile care marcau orele și lunile anului dăltuite acolo – descoperisem al cincilea cadran solar din antichitate cunoscut până acum de pe teritoriul Dobrogei.

    Piesa datează din secolul al II-lea p. Chr., din epoca romană și prezintă particularități care fac din ea un unicat pe plan național. Majoritatea cadranelor solare prezintă o diagramă ca o rețea de linii încrucișate: douăsprezece pornesc din același punct și marchează orele zilei – lumină, iar trei le intersectează. Acestea din urmă marchează solstițiile (cele două de la extremități) și echinocțiile (cea din mijloc), permițând citirea corectă a ceasului în funcție de anotimp. În punctul de convergență al liniilor orare, era înfiptă o tijă din bronz numită gnomon, a cărei umbră indica ora. În locul celor trei linii care marcau solstițiile și echinocțiile, cadranul solar din Piața Ovidiu avea însă șase linii, fiecare marcând câte două luni ale anului. Ca o altă particularitate, pe cadran erau scrise abreviat numele lunilor calendarului roman, fragmentul descoperit mai păstrând numele lunilor februarie, martie, aprilie, mai și iunie, scrise însă în alfabetul grec! Cel mai probabil, ne aflăm în fața unei declarații simbolice de autoritate din partea Romei într-o cetate greacă precum Tomisul – «Noi stăpânim timpul» sau, cum am zice noi, cei de azi, «ora exactă se dă de la Roma».

    Aflat la Constanța în acele zile, profesorul Alexandru Avram, pe care îl cunoșteam de pe vremea când îmi făceam ucenicia la Histria și care peste ani avea să-mi devină conducător de doctorat, aflând de această descoperire, mi-a propus să o publicăm împreună. Trei ani mai târziu, fragmentul de cadran solar din Piața Ovidiu ajungea la cunoștința specialiștilor în revista „Dacia”, seria nouă, nr. 60. (Arheolog Octavian MITROI)

    𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐒𝐜𝐡𝐦𝐢𝐞𝐝, 𝐒𝐭𝐫. 𝐈𝐂 𝐁𝐫𝐚̆𝐭𝐢𝐚𝐧𝐮 𝟒. 𝐀𝐬𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐥𝐨𝐫𝐢 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞. 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐍𝐔𝐍𝐓̗𝐈, 𝐋𝐎𝐆𝐎𝐃𝐍𝐄, 𝐁𝐀𝐋𝐔𝐑𝐈, 𝐒𝐄𝐑𝐁𝐀̆𝐑𝐈, 𝐞𝐭𝐜. 𝐂𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐞𝐛𝐫𝐞.(𝟏𝟗𝟐𝟔)

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
    Share. Facebook Email WhatsApp Copy Link
    Paula Manea
    • Website

    Related Posts

    ​Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța

    6 noiembrie 2026

    Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”

    6 noiembrie 2026

    Istoria zilei: 6 noiembrie – Marinarii civili, între mămăligă cu brânză, salarii în lei și griji în valuta

    6 noiembrie 2026
    Leave A Reply Cancel Reply

    Ultimile știri

    Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II

    6 noiembrie 20260

    O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă

    6 noiembrie 20260

    ​Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța

    6 noiembrie 20261

    Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”

    6 noiembrie 20260
    Nu rata
    Actualitate

    Portul Constanța: Modernizarea feroviară a ajuns la 91% în Etapa I și 16% în Etapa II

    By Paula Manea6 noiembrie 20260

    Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă stadiul actualizat al proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare…

    O nouă alertă cu bombă! A fost vizată o cursă TAROM pe ruta Praga-București. Amenințarea s-a dovedit a fi falsă

    6 noiembrie 2026

    ​Copiii sunt invitați să picteze „Marea la ceas de seară”, la Muzeul de Artă Constanța

    6 noiembrie 2026

    Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”

    6 noiembrie 2026
    Ne găsiți pe:
    • Facebook
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    • WhatsApp
    Actualitatea Constanteana

    Actualitatea Constanteana este un produs media ce isi propune sa ofere cititorilor subiecte actuale de interes public, local si national.

    Daca sunteti martorii unui eveniment ce ar putea deveni o stire, trimiteti informatiile sau imaginile.

    Social Media

    Facebook Instagram TikTok YouTube WhatsApp

    Contact

    💬 WhatsApp: 0771.479.561 ✉️ actualitateaconstanteana@gmail.com ✉️ redactie@actualitateaconstanteana.ro

    Asiguram confidentialitatea informatiilor!

    © 2026 Realizat de Creare Site Constanța.
    • Acasă
    • Politica de Cookie-uri
    • Politica de confidențialitate
    • Termeni și condiții
    • Contact

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.