Cu doar câteva zile înainte de dezastrul de la Turtucaia (16 septembrie 1916), din timpul Primului Război Mondial, și înainte ca Dobrogea să fie ocupată de armatele germano-bulgare, viața la Constanța părea să continue în modul obișnuit, așa cum se întâmpla în fiecare sezon estival. Nu mai erau atâția turiști ca pe vremuri, dar, la finele lui august, un număr important de vilegiaturiști era încă înregistrat în orașul lui Ovidius. Mulți nu se temeau de războiul de la granița de sud a României și aveau încredere într-o victorie tricoloră, care să repete succesul din urmă cu trei ani, din timpul celui de al Doilea Război Balcanic (după care România luase Cadrilaterul). Doar știrile din ziarele locale și naționale mai tulburau liniștea vilegiaturiștilor, însă și acestea erau, în marea lor majoritate, pozitive și alungătoare de griji. Așa că turiștii continuau să se bronzeze pe plajele Constanței și, evident, pe cea din stațiunea Mamaia.
Ziarul Victoria, condus de Vasile Canarache (viitorul director al Muzeului Regional de Arheologie Constanța) publica un articol intitulat Murdăria vagoanelor de Mamaia, pe care îl redăm mai jos:
„De câtva timp circulă între Constanța și Mamaia un tren format din mai multe vagoane streine. Deși distanța parcursă de acest tren este de numai câteva minute, totuși prezintă o importanță mare din punct de vedere higienic. Aceste vagoane, comode de altfel, sunt foarte puțin curate. Pe lângă praf și alte murdării în ele se mai află și numeroase insecte. Probabil că acestea sunt urmele refugiaților care au venit cu acest tren și a căror stare era deplorabilă. Afară de aceasta, în timpul nopții, aceste vagoane adăpostesc numai vagabonzi care, ca plată, își lasă paraziții de pe corpul lor. Cum în acest tren circulă atâta lume, e lesne de înțeles ușurința răspândirii diferitelor boli. Credem că s-ar cuveni o desinfectare și o curățenie radicală a acestor trenuri și astfel, evitarea atâtor rele…”
Nu știm dacă autoritățile au dat curs apelului din Victoria. Cert este că, în scurt timp, situația de pe frontul dobrogean a degenerat. Sezonul estival s-a încheiat brusc, iar vagoanele de Mamaia au început să fie folosite pentru aducerea răniților de pe front. Peste doar două luni, Constanța urma să fie ocupată de armatele inamice. Starea vagoanelor de Mamaia a rămas o problemă minoră într-o Dobroge ce se pregătea de vremuri cumplite…
𝑹𝒆𝒄𝒍𝒂𝒎𝒂 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒊 – 𝑺𝒕𝒐𝒇𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, 𝒅𝒆 𝒅𝒂𝒎𝒆 𝒔̗𝒊 𝒃𝒂̆𝒓𝒃𝒂𝒕̗𝒊, 𝒇𝒂𝒃𝒓𝒊𝒄𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒍𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒄𝒖𝒓𝒂𝒕𝒂̆, 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒔𝒂̆. 𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒂𝒍 𝑯𝒐𝒎𝒆𝒔𝒑𝒖𝒏. 𝑭𝒖𝒓𝒏𝒊𝒛𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒕̗𝒖𝒍 𝒇𝒂𝒃𝒓𝒊𝒄𝒆𝒊. 𝑷𝒖𝒕𝒆𝒕̗𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂 𝒅-𝒍𝒖𝒊 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒐 𝑮. 𝑺𝒕𝒂𝒗𝒓𝒂𝒌𝒂. 𝑺𝒕𝒓𝒂𝒅𝒂 𝑹𝒆𝒎𝒖𝒔 𝑶𝒑𝒓𝒆𝒂𝒏𝒖 𝒏𝒐.11. 𝑻𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏 𝒏𝒐 270. (𝑫𝒐𝒃𝒓𝒐𝒈𝒆𝒂 𝑱𝒖𝒏𝒂̆, 1937)
Sursă foto: Colecția MINAC, expoziția outdoor „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”, expusă până pe 30 septembrie 2026 în fața sediului Radio Constanța

