Fila de calendar dedicată zilei de 2 octombrie ne oferă oportunitatea de a aduce în atenție o familie care a avut un loc important în istoria economică și socială a Constanței de la începutul secolului al XX-lea, precum și asupra unui imobil care a fost, pentru câteva decenii, unul dintre reperele arhitecturale ale orașului. Familia Manissalian, de origine armeană, s-a afirmat în comerțul cu cereale, activitate strâns legată de dezvoltarea portului Constanța și de legăturile comerciale ale orașului cu marile piețe europene. În centrul acestei istorii se află Armenag (Armenac) Manissalian, comerciant, filantrop și președinte al Uniunii Armenilor din România în perioada interbelică.
La 2 octombrie 1927, ziarul „Dacia” publica articolul intitulat „Afacerea Manisalian”, într-un moment în care prăbușirea marii case de cereale devenise un subiect de interes pentru lumea comercială. Articolul nu prezenta însă cazul doar ca pe un faliment individual, ci îl interpreta în contextul crizei comerțului cerealier românesc. Autorul vorbea despre fiscalitatea ridicată, despre dificultățile transporturilor, precum și despre instabilitatea regimului de export și fluctuațiile valutare, considerând că toate acestea contribuiseră la … activității comerciale. Cazul Manissalian devenea simptomul unei crize economice mai largi și prilejul unei critici adresate politicii economice a statului.
„Crackul Manisalian care a stârnit enormă senzație în cercurile financiare mondiale, dat fiind că firma falită se bucura nu numai la noi în țară ci și pe piețele streine de o excelentă reputație, ne oferă pentru a multa oară prilejul unor triste meditări asupra nenorocitei stări a comerțului nostru de grâne. Cazul Manisalian nu intră în categoriile falimentelor obișnuite: este efectul unei nefaste politici economice întronată de către diriguitori, o realizare a prevestirilor făcute cu câțiva ani în urmă de ziarul nostru, care a abordat întotdeauna cu profunzime, problemele cerealiste.
Ori, în suscitata afacere, oricât s-ar strădui penaliștii să demonstreze caracteru-i agravant de excrocherie nereușită prin dovada ce s-a făcut că se lucra cu cekuri fără acoperire reală, totuși pentru clarvăzătorii bancruta frauduloasă a marilor cerealiști constituie un caz tipic al neguțătoriei actuale de produse agricole, un simbol al decăderii și nesiguranței acestei proeminente ramuri de activitate economică.
Cercetând fazele prin care a trebuit să treacă în epoca postbelică, găsim că dintre toate categoriile comerciale, cea a cerealelor a fost sorocită să suporte greutățile cele mai felurite și numeroase, care l-au periclitat echilibrul, ducând-o în mod treptat și lent la distrugere sigură.”, se arată în articolul de presă.
Istoria familiei Manissalian începe la Constantinopol, de unde aceasta s-a refugiat în România, în contextul persecuțiilor îndreptate împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Familia s-a stabilit la Constanța, unde în 1855 au fost puse bazele unei firme de mare prestigiu, având ca principal obiect de activitate exportul de cereale. Afacerea avea să se dezvolte considerabil, ajungând să dispună de sucursale în mai multe orașe din țară și de legături comerciale în străinătate.
Dintre cei patru fii ai familiei, Armenag, Kevork, Garbis și Grigore, primii doi au rămas implicați în afacerile din Constanța, formând casa comercială „Frații Manissalian”, cunoscută pentru activitatea sa în comerțul și exportul de cereale. Garbis și Grigore s-au stabilit în Franța, unde au continuat activitatea comercială a familiei prin firma „Manissalian Frères”. Cei doi au murit la 23 iulie 1923, într-un accident de automobil.
În deceniile de început ale secolului XX, firma Manissalian s-a numărat printre casele importante ale comerțului cerealier din Constanța. Activitatea sa era legată de portul orașului și de exporturile către piețele europene, iar dezvoltarea firmei a făcut ca numele Manissalian să devină asociat nu doar cu prosperitatea comercială, ci și cu viața comunității armene. Armenag Manissalian s-a remarcat, în paralel, prin activitatea sa filantropică și prin implicarea în sprijinirea armenilor refugiați în România în timpul Primului Război Mondial. A devenit ulterior președinte al Uniunii Armenilor din România și a sprijinit instituții și inițiative ale comunității armene.
Istoria familiei este inseparabilă de cea a Palatului Manissalian, una dintre clădirile remarcabile ale Constanței de altădată. Ridicată pe bulevardul Elisabeta, în apropierea Catedralei Sfinții Petru și Pavel și vizavi de Cazino, casa a fost proiectată de arhitectul Ion D. Berindei. După declinul financiar al firmei, imobilul a trecut în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie Constanța, devenind sediul acesteia. Clădirea a fost grav afectată de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost demolată, în locul acesteia fiind construit un bloc.
Astăzi, din ceea ce a fost cândva una dintre cele mai spectaculoase reședințe ale Constanței, au rămas fotografiile, documentele și memoria unei familii care a legat istoria orașului de comerțul cerealier, de comunitatea armeană și de marile transformări ale Constanței de la începutul secolului XX.
Reclama zilei: „Țigle de Jimbolia – Cea mai perfectă calitate – Depozitu permanent al fabricei – la Steaua Constanței – strada Avram Iancu 25 – Prețuri fără concurență – Înlesniri de plată” (Dacia, 2 octombrie 1927)
Sursă foto: Delia Roxana Cornea; Corina-Mihaela Apostoleanu – Istoria pe un clișeu: Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau, clișeul 117.
