Ziua de 29 iulie marchează comemorarea arheologului și epigrafistului Andrei Aricescu (28 septembrie 1935-29 iulie 1991), unul dintre specialiștii care au contribuit semnificativ la cercetarea țărmului vest-pontic și la valorificarea patrimoniului arheologic românesc. Dispărut prematur, înainte de a împlini 56 de ani, Andrei Aricescu a lăsat în urmă studii dedicate Scythiei Minor și armatei romane din spațiul dobrogean, care continuă să reprezinte un reper pentru generațiile de cercetători.
Născut la București, într-o familie de intelectuali, Andrei Aricescu și-a desăvârșit întreaga formare în Capitală. A absolvit Liceul Clasic (1949-1953), apoi Secția limbi clasice din cadrul Facultății de filologie a Universității București (1953-1958). Pregătirea solidă în limbile greacă și latină avea să constituie fundamentul viitoarei sale activități de cercetare. În anul 1975 și-a susținut doctoratul în istorie, cu teza „Armata în Dobrogea romană”, lucrare care avea să-i definească direcția principală de cercetare.
După absolvirea facultății, la sugestia foștilor săi dascăli, a fost repartizat la Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea. Venit inițial în această instituție pentru a se preocupa de epigrafie, activitatea desfășurată în muzeu și contactul direct cu șantierele arheologice l-au apropiat de arheologie. A participat la cercetările de la Tomis, Techirghiol (1959), Limanu (1960), a condus săpăturile de la Sâmbătă Nouă (1960), Castelu (1961), Nicolae Bălcescu (1962), Gura Dobrogei (1962), Hârșova (1964) și altele. După aceste incursiuni arheologice din primii ani ai carierei, s-a întors la preocuparea sa de bază: epigrafia și interpretarea izvoarelor antice referitoare la Dobrogea romană.
În perioada 1965-1975 a activat în cadrul Institutului Pedagogic Constanța, unde a predat limba latină, lingvistică și istoria limbii române. Ulterior, s-a transferat la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Național al municipiului București, inițial ca muzeograf, apoi ca șef al instituției. Seriozitatea și disciplina care l-au caracterizat au făcut ca din anul 1979 să fie promovat director adjunct cu probleme de patrimoniu cultural național în fostul Consiliu al Culturii. A fost un adevărat profesionist, un „omul de meserie”, unul dintre cei care cunoșteau în profunzime rolul muzeului și responsabilitățile acestei instituții, sprijinind modernizarea activităților muzeale și acordând o atenție deosebită evidenței, conservării și restaurării patrimoniului.
În urma reorganizării Consiliului Culturii, Andrei Aricescu a devenit redactor la Editura Sport-Turism. Din această poziție a inițiat colecția „Monumente și muzee”, în cadrul căreia au fost publicate numeroase volume de înaltă ținută științifică, contribuind la valorificarea patrimoniului cultural național. După evenimentele din decembrie 1989 s-a alăturat Direcția Muzeelor și Colecțiilor din Ministerul Culturii, pentru a continua ceea ce începuse la editură: ordonarea publicațiilor muzeelor după un plan editorial bine conceput.
„Pornind singur în această muncă, începând din mai 1990, era pe cale să înființeze un oficiu sau o editură, Museion, specializată în publicarea materialelor științifice și de popularizare ale muzeelor. De astă dată o boală necruțătoare i-a întrerupt toate planurile frumoase și fructuoasă ce le croise pentru sectorul muzeistic național” – a consemnat Vasile Barbu, cel care i-a fost prieten, coleg și colaborator apropiat, în articolul dedicat din Pontica XXIV.
Opera sa științifică este dominată de studiile de epigrafie, istorie militară și topografie antică. Cercetările privind inscripțiile, identificarea unor localități și reconstituirea itinerariilor antice, precum și analiza rolului unităților militare în procesul de romanizare a Dobrogei au adus interpretări noi și au schimbat perspectiva asupra unor probleme istorice importante. Lucrarea „Armata în Dobrogea romană”, publicată în 1977 și reeditată ulterior în limba engleză la Oxford, a fost distinsă cu Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Această cercetare l-a consacrat pe Andrei Aricescu drept un deschizător de drumuri în studiul istoriei militare a provinciei.
Totodată, a colaborat la realizarea volumelor „Tezaurul de sculpturi de la Tomis” (1963), alături de Vasile Canarache, Vasile Barbu și Adrian Rădulescu, „Noi monumente epigrafice din Scythia Minor” (1964), alături de Vasile Barbu, N. Gostar, Gh. Poenaru Bordea și A. Rădulescu, precum și la „Enciclopedia civilizației romane” (1982), pentru care a redactat majoritatea articolelor dedicate armatei romane și o parte dintre cele referitoare la Dobrogea romană.
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: „𝐀𝐭𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐮𝐧𝐞 – 𝐈𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐥𝐚 𝐋𝐢𝐛𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚𝐧𝐚̆ – 𝐬𝐭𝐫. 𝐒̗𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝟒𝟒 – 𝐀 𝐬𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐮𝐧 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐭𝐞𝐟𝐨𝐚𝐧𝐞 – 𝟏𝟎 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐧𝐨𝐢 – 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐚𝐛𝐫𝐢𝐜𝐚̆ – 𝐕𝐚̂𝐧𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬̗𝐢 𝐢̂𝐧 𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐭̗𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐢𝐝 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ – 𝐏𝐥𝐚̆𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐢 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬̗𝐭𝐢 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐦 𝐜𝐮 𝟗𝟓 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐥𝐚𝐜𝐚❞ (𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐚̆, 𝟐𝟗 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟕)
Sursă informații și foto: Vasile Barbu, Andrei Aricescu (1935–1991), în Pontica, XXIV, 1991, p. 443–447.
