În sezonul estival interbelic, Constanța era luată cu asalt de sute și mii de comercianți ambulanți, mulți veniți din alte localități, și care încercau să profite de fluxul de vilegiaturiști sosiți în orașul lui Ovidiu. Pentru a controla fenomenul, Primăria Municipiului a emis pe data de 𝟓 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟑𝟎 o ordonanță cu norme clare privind modul legal în care această profesie putea fi exercitată. Se stipulează în ordonanță următoarele: „prin comerciant ambulant se înțelege orice vânzător din casă în casă, din loc în loc, în locuri deschise, în maghernițe, barăci sau rafturi instalate în piețe, străzi, în fundături de curți, ganguri, porți de case sau orice alte intrări”.
Se menționa expres că trebuiau să obțină autorizație specială de la primărie cei care umblă din loc în loc, muzicanții de profesie (cu școală), întreprinzătorii de spectacole de bâlci, flașnetarii, prezicătorii de viitor (ghicitori) cu ajutorul cărților de joc și saltimbancii. Excepție de la această regulă a autorizației speciale făceau doar lăutarii, ei putând exercita profesia lor “oriunde și în orice timp”.
Primăria stipula faptul că toți comercianții ambulanți, de orice fel, trebuiau să aibă mereu asupra lor autorizația emisă de autorități, o “cărțulie”, în cazul unui control. Pentru a obține însă această autorizație, ambulantul trebuia să întrunească următoarele condiții: domiciliu stabil într-o localitate din România, vârsta de minim 18 ani, dovada plății tuturor contribuțiilor către stat, județ și comună, dovada unei stări de sănătate bună (fără boli contagioase sau dezgustătoare), să aibă cazierul curat (fără condamnări sau interdicții), să nu fie propritar al vreunei case de prostituție, să nu fie cunoscut ca vagabond sau cerșetor. Dacă îndeplinea toate aceste obligații, comerciantul primea în scurt timp autorizația primăriei și își putea derula activitatea.
Pentru cărțulie doritorul făcea o cerere scrisă în care trebuia să arate ce vrea să facă, să menționeze dacă va avea sau nu o persoană ca ajutor, să spună dacă va folosi vreun mijloc de transport. Autorizația, dacă era admisă, era semnată și parafată de către primarul orașului (la acea vreme, profesorul Gheorghe S. Popescu) și avea o valabilitate de un an. Ea putea fi apoi reînoită anual. Cărțulia nu era transmisibilă și trebuia prezentată întotdeauna, atunci când avea loc vreun control efectuat de agenții primăriei, poliției sau fiscali.
Cei care încălcau regulile municipiului erau contravenienți și erau pasibili de amenzi de la 1000 la 10.000 de lei. În caz de recidivă se aplica maximul amenzii.
Se amendau cu 250-5000 de lei următorii: cei ce nu aveau autorizație sau aceasta nu era pe numele lor, cei ce vindeau mărfuri prohibite prin lege sau regulamente speciale, cei ce cedau autorizația lor altor persoane, cei ce făceau comerț în Constanța dar aveau autorizație emisă de alt oraș, cei ce foloseau un mijloc de transport nespecificat în cărțulie.
Ordonanța de reglementare a avut un impact pozitiv în vara anului 1930, fiind ulterior modificată și completată cu alte prevederi de natură să lămurească statutul comerciantului ambulant.https://minac.ro/5-iulie-comertul-ambulant-din-sezonul…/
