Fratele și mama sunt în stare gravă la spital, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului
La data de 12 martie 2026, în jurul orei 22:10, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o casă din localitatea Topalu, ar fi izbucnit un incendiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o locuință în care s-ar fi aflat, la momentul izbucnirii incendiului, o femeie și doi minori. Din nefericire, o fetiță, în vârstă de 5 ani, a fost declarată decedată de către echipajele medicale. Celalalt minor, un băiat, de 7 ani, și mama acestuia, în vârstă de 26 de ani, au fost transportați la CPU Hârșova.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Potrivit ISU Dobrogea, după alerta ce s-a dat după izbucnirea focului s-a intervenit pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale de stingere, două ambulanțe și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Locuința în care se aflau victimele a ars pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați.

