Muzeul de Artă Constanța a găzduit recent un eveniment dedicat celor mici, unde natura și universul artistic s-au dat întâlnire într-un dialog inedit. Sub genericul „O pădure de emoții. Artă, natură și imaginație”, atelierul a transformat muzeul într-un spațiu de explorare a sensibilității și a creativității prin intermediul artelor vizuale.
Pornind de la valoroase lucrări de artă modernă și contemporană românească, micii participanți au fost ghidați să descopere limbajul vizual al artiștilor. Copiii au analizat linii delicate sau viguroase, forme, ritmuri, pete de culoare, jocuri de lumină și reflexii, căutând indicii despre trecerea anotimpurilor, momentele zilei și modul în care mediul înconjurător rezonează cu trăirile fiecăruia.

O atenție deosebită a fost acordată reprezentării copacului, privit nu doar ca un element din natură, ci ca pe un univers viu și complex, de la rădăcinile ascunse în adâncuri și până la coroana deschisă spre lumină.
De la observație la creație proprie
Partea a doua a atelierului le-a oferit copiilor oportunitatea de a trece de la rolul de observatori la cel de creatori. Experimentând diverse materiale și tehnici artistice, aceștia și-au transformat schițele în compoziții pline de expresivitate.

De la păduri liniștite sau jucăușe și până la copaci înfloriți în culori îndrăznețe și forme neașteptate, fiecare lucrare finalizată a devenit o reflexie sinceră a imaginației și a universului interior al micilor artiști.
Atelierul a fost coordonat de Smaranda Tulea, cu sprijinul lui Daniel State, specialiști în cadrul Muzeului de Artă Constanța, care au reușit să le transmită celor mici bucuria de a descoperi arta prin experiment și joacă educativă.

Prin astfel de inițiative, Muzeul de Artă Constanța își reafirmă rolul esențial de punte între patrimoniul cultural, educație și comunitate, oferind tinerilor generații un spațiu propice pentru întâlnirea cu frumosul și dezvoltarea creativității.
Sursa foto/info: Muzeul de Artă Constanța




