Antrenorul Mircea Lucescu se afla alături de echipa națională a României la baza de la Mogoșoaia acolo unde au de regulă loc antrenamentele. Se pare că în timpul cantonamentului lui Mircea Lucescu i s-ar fi făcut rău și a leșinat, iar sportivii s-au îngrijorat pentru starea de sănătate a selecționerului.
Chiar dacă Mircea Lucescu și-a recăpătat rapid cunoștința după leșin, a fost chemată o ambulanță de urgență pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Inițial cei care au apelat serviciul de urgență 112 au anunțat un posibil stop cardiorespirator, dar primele informații ale medicilor ajunși la fața locului au indicat că a fost vorba despre un leșin. La baza de la Mogoșoaia au ajuns două ambulanțe pentru a se asigura că Mircea Lucescu are parte de îngrijirile medicale necesare.
,,În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către staff-ul medical al echipei naționale, care i-a acordat primul ajutor la fața locului.
În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.
În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate. Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, este mesajul transmis de echipa națională pe pagina lor oficială de Facebook.
După primele investigații și un EKG făcut la fața locului, medicii au constatat că nu e vorba de un infarct, ci doar despre un leșin. Chiar dacă starea de sănătate a selecționerului nu este una gravă, la cererea familiei sale, antrenorul naționalei a fost dus la Spitalul Universitar acolo unde a fost internat, pentru mai multe analize și investigații.
Sursă foto: as.ro

